
ProtonMail, un nou serviciu de mail care oferă protecție sporită mesajelor
ProtonMail, serviciul de mail criptat, lansat în 2014 a început să câștige tot mai multă popularitate în rândul utilizatorilor. Spre deosebire de Gmail, Yahoo ! etc. ProtonMail oferă o protecție sporită a mesajelor dumneavoastră printr-o metodă avansată de criptare.
„Cu ProtonMail beneficiezi de securitatea și confidențialitatea pe care Google nu ți le oferă”, spune Andy Yen, CEO Și co-fondator al ProtonMail. Momentan, acest serviciu de mail este folosit cu precădere de jurnaliști și politicieni. Spre exemplu, majoritatea reporterilor de la The New York Times, The Atlantic și CBS folosesc deja conturi de ProtonMail.
ProtonMail este un serviciu de mail cu criptare PGP end-to-end, astfel că asigură confidențialitatea discuțiilor tale, câtă vreme atât expeditorul, cât și destinatarul îl folosesc. Serviciul a fost creat de informaticienii care au lucrat la CERN, sediul Acceleratorului de Particule de la Geneva. Scopul serviciului este de a reduce posibilitatea ca mesajele utilizatorilor săi să fie interceptate pe parcurs.
Aspecte pozitive
Serverele sunt situate in Elveția, ceea ce înseamnă că datele utilizatorilor sunt protejate de legile stricte elvețiene cu privire la protecția datelor. De asemenea, utilizatorul e protejat și de principiul anonimatului. Nu ți se cer niciun fel de date cu caracter personal atunci când îți creezi un cont, iar informațiile pe care le trimiți sunt criptate chiar până să ajungă la server. În momentul în care te înregistrezi îți sunt solicitate două parole. Astfel, de fiecare dată când te vei autentifica, va fi necesar să introduci mai întâi parola de acces pentru căsuța de e-mail apoi cea de decriptare a datelor.
Interfața este foarte simplă și foarte ușor de utilizat, cu setări de bază pe care orice utilizator le poate descifra. Ca utilizator gratuit ai la dispoziție un spațiu de 500 MB și un număr de 1000 de mesaje pe care le poți trimite pe lună. Adică mai mult decât suficient pentru un utilizator obișnuit.
Pentru cine dorește să testeze acest serviciu, ProtonMail este valabil acum pe Android și iOS.
Articole asemănătoare
Acțiunile Belarusului nu rămân fără răspuns. Uniunea Europeană a adoptat un set de sancțiuni
După ce a preluat Twitter, Musk vinde stocuri Tesla
Cum este utilizată Inteligența Artificială pentru combaterea schimbărilor climatice?
Un cartel mexican a amenințat cu moartea un jurnalist, dar spune că nu vrea să reprime libertatea de exprimare
Mitocănia unui ministru. Cum tratează Teodorovici o jurnalistă: ”Faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși!”