
Protestele din America, inflamate prin fake news-uri. Actori străini și grupuri extremiste ar încearca să manipuleze utilizatorii de social media
Utilizatorii americani de social media ar fi țintele unor fake news-uri despre protestele ce au loc, în prezent, în mai multe orașe din SUA, după ce un bărbat de culoare a fost omorât prin asfixiere de către un polițist.
Mai mulți experți au explicat pentru Business Insider că volumul mare de postări, fotografii și videouri postate pe internet, ce privesc manifestațiile din America, pot induce publicul în eroare, prin prezentarea unor scenarii total diferite. Actori străini și grupuri extremiste s-ar folosi de confuzia oamenilor de pe rețelele de socializare pentru a stârni o emoție puternică și a inflama și mai tare protestele.
Editorul-șef al Politifact afirmă că ”oamenii trebuie să fie conștienți că aceste evenimente pe teren sunt învârtite din motive politice”, în timp ce Molly McKew, scriitoare și lector privind influența rusă, susține că este ”absolut sigură” că au existat tentative de manipulare a americanilor de către conturi susținute de actori străini.
Influența rusă asupra evenimentelor recente din Statele Unite ale Americii ar fi chiar mai mare decât tindem să credem, o arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Washington. Raportul arată că, atât în 2016, cât și în 2020, Rusia a încercat să se folosească de capitalul de imagine al mișcării Black Lives Matter pentru a-și promova o agendă proprie.
”Cu siguranță, există o serie de operațiuni informaționale în joc aici, construind persoane false și partide care se prezintă ca activiști care ar putea fi agenții sponsorizate de stat”, spune cercetătorul Ahmer Arif de la Universitatea amintită mai sus.
Articole asemănătoare
Rusia amenință creatorii de conținut ruși din alte țări, dacă vorbesc despre războiul din Ucraina
Cât de diferiți sunt finlandezii și americanii, atunci când vine vorba de fake news
Telegram va începe să modereze mesajele private, după arestarea CEO-ului
Două persoane condamnate în ancheta privind interferența Rusiei în alegerile din 2016, grațiate de Trump
Cum ne afectează știrile false? cazul comunei Odobești