China amplifică, prin intermediul proprilor organe de propagandă, narativul dezinformator despre ”nazismul” ucrainean – pe care Rusia l-a folosit drept pretext pentru începerea războiului.
Rezultatele fac parte dintr-un raport realizat de grupul taiwanez pentru monitorizare cibernetică Doublethink Labs. Prin urmărirea rețelelor sociale și de stat de la mijlocul lunii februarie până la sfârșitul lunii martie, organizația a observat că legăturile sino-ruse strânse, precum și controlul strict guvernamental asupra informațiilor au permis propagandei ruse să se răspândească rapid în toată China, conform The Guardian.
Propaganda Beijingului compară și asociază așa-zisul nazism din Ucraina cu protestele anti-China din Hong Kong, în încercarea de a încuraja solidaritatea dintre poporul rus și cel chinez împotriva „forțelor străine care interferează în afacerile interne”.
În ciuda faptului că, public, China a adoptat o poziție neutră față de acțiunile Rusiei în Ucraina, cele două state ar avea înțelegeri de preluare a conținutului produs de stat.
„Tendința este clară: o parte creează, iar cealaltă se extinde, distorsionând informațiile într-un mod care este benefic pentru ambele țări”, se arată în raport. Iar dezvăluirea este îngrijorătoare, întrucât indică „ușurința cu care cooperarea mass-media de stat chino-rusă poate semăna dezinformarea citându-se reciproc ca surse și extinzându-se reciproc”.
Printre sursele chineze unde tema ”nazismului” din Ucraina a fost descoperită se numără mass-media națională chineză, mass-media rusă în limba chineză, dar și conturi în limba chineză de pe platformele de social media occidentale. Înainte de invazie, așa-zisa nevoie a Rusiei de a „dezanifica” statul vecin era un subiect marginal.
Alte narative false preluat de presa chineză se referă la predarea masivă a soldaților ucraineni, dar și la fuga lui Zelenski. Aceste informații false au apărut în presa chineză la două zile de la începerea războiului. Ulterior, pe rețeaua socială chineză Weibo au început să circule o fotografie din 2019, dezmințită, în care se presupune că ar apărea un veteran ucrainean la protestele pro-democrație din Hong Kong. Și în 2019, și în prezent, informația falsă a fost folosită ca dovadă că SUA finanțează batalionul de extremă-dreapta Azov pentru a destabiliza situația din diferite țări.
Leave a Comment