Procurorul general al Arabiei Saudite: Moartea lui Khashoggi a fost plănuită
Explicația cu care oficialii Arabiei Saudite au venit – că Jamal Khashoggi ar fi fost omorât ”din greșeală” – suna cel puțin absurd, însă aceasta a fost contrazisă recent de procurorul general al statului.
Joi, 25 octombrie, șeful procurorilor saudiți a afirmat că scenariul morții jurnalistului dispărut la începutul lunii nu pare a fi o simplă întâmplare, în spatele dispariției ciudate – și apoi a morții violente – existând un plan, conform Straits Times.
Declarațiile vin la scurt timp de la vizita pe care șefa CIA, Gina Gospel, a făcut-o în Turcia pentru a afla mai multe detalii despre anchetă. În timpul petrecut pe teritoriul turcesc, Gospel ar fi ascultat și înregistrarea făcută de smart-watchul lui Khashoggi, în timp ce era torturat.
Totodată, fiul cel mai mare al jurnalistului ar fi ajuns în decursul zilei de joi pe teritoriu american, la insistențele lui Mike Pompeo, scrie Reuters.
Salah Khashoggi avea dublă cetățenie, însă s-ar fi aflat sub restricția de a călători. Vestea că acesta a ajuns la Washington vine la doar o zi de la întâlnirea sa cu Regele Salman și prințul moștenitor, pentru a primi condoleanțele acestora.

Articole asemănătoare
Dezinformarea promovată de Moscova a ajuns la 241 milioane de europeni
Literatura distopică devine realitate în China: cetățenii vor fi supravegheați și vor primi ”credit social”
Raport britanic: Câteva măsuri pe care Guvernul ar putea să le ia pentru stoparea declinului jurnalismului
Trei ani, blocată în Cisiordania. Israel nu-i permite unei jurnaliste să părăsească zona
O asociație de vânători cere CNA să sancționeze „toate posturile TV, de radio, presa liberă și on-line”