O solicitare de răspuns adresată de Politico lui Evgheni Prigojin, liderul organizației paramilitare Wagner, a fost întâmpinată cu sarcasm de către apropiatul lui Putin. Într-un mesaj vocal, acesta a cerut prestigiosului organ de presă să îl ajute să achiziționeze avioane de luptă F-35.
Cererile sale includeau, de asemenea, puști cu lunetă, mitraliere și lansatoare de grenade de fabricație americană, conform publicației.
„Vă rog să vorbiți cu contactele dumneavoastră pentru a putea obține aceste provizii”, a spus Prigojin, adăugând: „Mai am încă o cerere pentru dumneavoastră. Așadar: F-35. Dacă este posibil, așa cum am discutat anterior, să cumpărăm provizii prin Noua Zeelandă. S-ar putea să aibă nevoie să realimenteze în Hawaii, dar nu prevăd o problemă”.
Mesajul vocal a fost publicat de Politico pe YouTube. Pare, ca și notele instituției, făcut în glumă. Prigojin are un ton jovial. El este, de asemenea, cunoscut pentru comentariile sale exagerate și pentru amenințările sale.
„Așadar, vă strâng mâna, vă mulțumesc enorm pentru întrebări și sper să îmi răspundeți. Evident, în legătură cu livrările de F-35, răspundeți într-un mesaj privat”, a spus Prigojin, în încheierea mesajului.
Leave a Comment