
Peste 500 de agenții de publicitate și-au oprit achizițiile de reclame pe Twitter
Pierderile veniturilor din publicitate ale Twitter încep să devină cuantificabile și oferă o imagine grăitoare cu privire la dimensiunea exodului agențiilor de publicitate. Sute de astfel de companii s-au oprit din a mai rula reclame pe Twitter de când Elon Musk a devenit șeful platformei de socializare.
Conform unor surse interne, citate de The Information, peste 500 de firme de publicitate au decis să nu mai plătească pentru ad-uri pe Twitter, fapt ce a condus la o pierdere cu 40% a veniturilor zilnice comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Cu alte cuvinte, după preluarea lui Musk, Twitter a reușit să sperie brandurile și să-și micșoreze cel mai important mijloc prin care genera bani: publicitatea online.
Tiny scoop: We learned today that Twitter’s revenue is down 40 percent year over year (& Musk’s first giant interest payment on the company is due at the end of the month): https://t.co/IH7lJiQ0Dw
— Zoë Schiffer (@ZoeSchiffer) January 18, 2023
Recent, Twitter a hotărât să ofere spațiu publicitar gratuit companiilor dispuse să plătească cel puțin 250.000 de dolari pentru a rula reclame pe platformă. Mai exact, firmele care plătesc această sumă în reclame vor primi –gratis– spațiu de publicitate cu o valoare similară.
Mișcarea e menită să atragă agențiile de publicitate, mai ales că se apropie Super Bowl, cel mai mare eveniment sportiv din SUA. The Wall Street Journal citează surse care afirmă că peste 75 de branduri din topul 100 al celor care cheltuiau cei mai mulți bani pe Twitter, nu mai plătesc pentru spațiu publicitar oferit de platforma de socializare.
Articole asemănătoare
Cinci inovații: canal „colorat” de muzică, despre comunismul românesc și altele
Rusia a pus sub acuzare un jurnalist. Crima sa: a dezvăluit că forțele armate au bombardat o maternitate din Mariupol
Instagram introduce funcții de control parental începând de anul viitor
Fluieră ca să identifici melodia. Ce metode există pentru a căuta muzică online
Contul de YouTube al lui Trump, suspendat pe termen nelimitat