
Pe Twitter, antisemitismul este în creștere
Twitter pare că se confruntă cu ascensiunea antisemitismului pe platforma sa. În ultimii doi ani, numărul postărilor care pot fi etichetate ca remarci antisemite a crescut. Compania americană s-a angajat să reprime aceste tendințe, însă măsurilor platformei nu au rezultatul așteptat.
Un studiu desfășurat de Institutul pentru studierea antisemitismului contemporan (ISCA) din cadrul Universității din Indiana, citat de The Jerusalem Post, a arătat că între 2019 și 2020 peste două milioane de postări pe Twitter au conținut remarci antisemite.
Mesajele au vizat teorii ale conspirației legate de Holocaust sau dominația evreilor la nivel global. Institutul precizeză că o parte din postările antisemite au apărut în urma sponsorizărilor din partea unor state inamice ale Israelului, precum Iran.
„Conținutul antisemit a fost legat în principal de conspirațiile privind dominația globală a evreilor, de conflictul din Orientul Mijlociu și de Holocaust. Trebuie să facem mai multe cercetări pentru a identifica sursele propagandei antisemite. O parte din aceasta își are originea în grupurile neonaziste și în activitățile sponsorizate de state precum Iran și altele”, a declarat ISCA pentru The Jerusalem Post.
Studiu a mai arătat că din toate tweet-urile despre evrei din 2020, 14% erau postări antisemite care prezentau narațiuni false și „care pot radicaliza indivizii și duce la violență”.
Ineficiența identificării corecte a incitării la ură și violență, dar și lipsa unei moderări corespunzătoare sunt printre primele motive pentru care tendințele toxice (care variază de la rasism și antisemitism, până la amenințări cu moartea) se găsesc cu ușurință pe marile platforme de social media.
Articole asemănătoare
Trupurile jurnalistului Dom Philips și al însoțitorului acestuia au fost găsite de poliția din Brazilia
Cum arată grupurile “anti-botniță” în timpul campaniei de vaccinare COVID
Adrian Cojocaru, în dialog cu Lucian Mîndruță: „Nu voiam să fiu «Andrei Escu». Digi24 s-a dorit o televiziune curată”
ADHD pe social media: tot mai mulți oameni caută informații despre această tulburare
Dezinformarea continuă prin broșura ”Adevărul despre noul vaccin ARN”. Despre ”controlul gândurilor” și ”cipul cu numărul 666”