Parlamentul European dorește să înainteze o rezoluție prin care folosirea software-urilor de recunoașterea facială de către polițiști să fie interzisă. Mai mult, nici folosirea Inteligenței Artificiale pentru a determina profilul criminalilor nu va mai fi permisă.
Inițiativa eurodeputaților trage un semnal de alarmă în întreaga lume, în contextul în care tot mai multe state – chiar și europene – se grăbesc să implementeze sisteme de recunoaștere facială pentru a-și consolida siguranța, conform Hotnews.
Totuși, textul nu are valoare legislativă. Rezoluția, inițiată de eurodeputatul bulgar din grupul parlamentar S&D Peter Vitanov, vine în completarea unei inițiative a Comisiei Europene de a interzice programele de scoring social și indică modul în care Parlamentul va negocia cu executivul blocului comunitar legea AI.
„Trimitem un mesaj clar: drepturile fundamentale sunt irevocabile. Pentru prima dată, cerem un moratoriu asupra desfăşurării sistemelor de recunoaştere facială în scopuri represive, aceste tehnologii demonstrându-şi ineficacitatea şi conducând adesea la rezultate discriminatorii”, a afirmat Vitanov, conform Adevărul.
Leave a Comment