Oamenii care fac legea în online: Lucian Mîndruță

Când spui online și social media, inevitabil spui: Lucian Mîndruță. Jurnalistul este una dintre vocile care au cel mai mare impact în mediul online. De fiecare dată, opiniile sale sunt răspândite pe rețelele de socializare.
Lucian Mîndruță a fost: director la Ziarul Financiar, producător și moderator la „Profeții despre trecut”, un talk-show politic la Pro TV. A ocupat mai multe poziții ca editor pentru AM Press News Agency, a lucrat ca prezentator la televiziuni ca: SOTI, Tele 7ABC și Pro TV. A fost prezentator alături de Alessandra Stoicescu al „Observatorului de la Ora 19” de la postul Antena 1. De asemenea, a scris câteva cărți precum: Fabrica de tămîie, Ce nu încape în prompter.
Jurnalistul este activ în online prin: blog, pagina de Facebook oficială și pagina personală. Pagina oficială, care poartă numele de Lucian Mîndruță Live a acumulat 6477 de like-uri și 6706 de urmăritori, iar aici, posesorul postează rar, și de cele mai multe ori, sunt distribuite postări de pe pagina personală.
În schimb, pe pagina personală, Mîndruță este mult mai activ. Acesta are 4592 de prieteni și 176.353 de urmăritori. Pe Facebook, jurnalistul se descrie prin fraza: „Inspir la gândire liberă. Since 1992”. Acesta postează atât opinii personale și articole de pe blogul său, cât și articole de presă sau distribuie postări ale altor persoane sau pagini de Facebook cu care este de aceeași părere.
În funcție de postare, reușește să acumuleze de la zeci la sute de reacții, unele postări depășind 1000.
O postare care a acumulat peste 1700 de reacții, 137 de comentarii și 172 de distribuiri surprinde dezamăgirea lui Mîndruță față de modul cum evoluează România și stie ca dacă s-ar întoarce după mult timp, totul ar fi la fel.


De asemenea, tot în actualul context politic, jurnalistul a distribuit un filmuleț de pe pagina „Spune NU corupților”, cu una din gafele Vioricăi Dăncilă, împreună cu descrierea: „Foarte, foarte bun clipul”. Postarea a strâns peste 1200 de reacții, 27 de comentarii și 386 de distribuiri.


Prin postările sale, Lucian Mîndruță evidențiază și pasiunea sa pentru bicicletă. O postare care surprinde acest lucru este însoțită de descrierea „Nu că mă laud, dar sunt primul biciclist de la mine din sat care își rupe cursiera pe pietrele de pavaj din Bruges”. Descrierea cu tentă amuzantă vine în completarea unor fotografii care au strâns 501 reacții, 17 comentarii și 3 distribuiri.


Blogul jurnalistului este denumit „Închirieri de idei”, iar aici Mîndruță redactează articole o dată la câteva zile, acoperind mai multe domenii. Printre articole se regăsesc: „Și dacă Vestul renunță la Est?”, „Scrisoare celor închiși la cap” sau „Drobeta Turnu Severin: lecția de curățenie. Predată tinerilor live și fără ecrane”.
Astfel, Lucian Mîndruță se situează printre vârfurile de lance ale online-ului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *