O fotografie cu tenul lui Donald Trump creează noi controverse
O fotografie cu Donald Trump a fost distribuită vineri, 7 februarie, de pe un cont de Twitter neverificat, care are însă peste 18.000 de urmăritori. Fotografia care pune în prim-plan o diferență izbitoare între nuanța tenului președintelui și linia de la care începe să îi crească părul a făcut rapid înconjurul lumii, generând întregi dezbateri pe seama acesteia.
Potrivit vox.com, deținătorul contului pe care a fost postată poza este un fotograf numit ,,William Moon”. Despre Moon nu se știu prea multe, în afară de cele menționate pe profilul său de Twitter, anume că este „corespondent la Casa Albă, jurnalist, fotograf, poet și vegetarian pesco.” Totuși, acesta nu este în mod oficial afiliat cu executivul SUA, nefiind un membru al Asociației Fotografilor de Știri de la Casa Albă.
Deși aceasta este cea mai cunoscută fotografie a lui Moon, analiza contului său de Twitter a indicat faptul că acesta imortalizează, într-adevăr, evenimente de la Casa Albă, însă numai pe cele publice, fapt care susține teoria că fotograful nu se află în relații oficiale cu instituția. Moon postează pe Twitter, în medie, de 15 ori pe zi, remarcându-se o tendință de a folosi hiperbole în postările sale.
Președintele Statelor Unite, în maniera lui caracteristică de a se implica în orice dispută, a oferit un răspuns public, prin intermediul aceleiași rețele sociale pe care a fost distribuită fotografia. Donald Trump a ținut să nege veridicitatea pozei, susținând că aceasta este editată, pentru a-l pune într-o ipostază nefavorabilă. De asemenea, s-a folosit și de o mică strategie de diversiune, afirmând că, deși fotografia este editată, măcar părul îi stătea foarte bine.
Adversarii lui Trump i-au adus acestuia critici cu privire la înfățișarea lui chiar înainte ca el să intre în politică. De-a lungul timpului, nuanța de portocaliu a tenului său a constituit temeiul mai multor persiflări și declarații batjocoritoare la adresa lui Trump. Diferite surse susțin cauze diferite ale apariției acestei nuanțe de portocaliu pe fața lui Donald Trump: genetica, anumite becuri ecologice sau produsele de bronzare folosite zilnic reprezintă doar câteva dintre explicațiile oferite.
În orice caz, criticile la adresa aspectului fizic al lui Donald Trump reprezintă un argument ad-hominem neîntemeiat și ineficient. Declarațiile, deciziile și atitudinile sale sunt cele la care oamenii ar trebui să fie atenți și pe care ar trebui să le critice, pentru că funcția de președinte al SUA necesită o anumită conduită, dar nu presupune și trăsături fizice apreciabile.
Articole asemănătoare
Threads, noua aplicație Meta ce va rivaliza cu Twitter, nu se va lansa în UE
După GO, inteligența artificială bate oamenii și la orientarea în spațiu
Aplicația Facebook, imposibil de șters de pe smartphone-urile Samsung
UE se pregătește de europarlamentare: rețelele de socializare vor trebui să dea rapoarte lunare
După Meta, acum și Google anunță blocarea știrilor pentru utilizatorii din Canada