O femeie a fost condamnată la 34 de ani de închisoare în Arabia Saudită, din cauza unor postări pe Twitter
O instanță din Arabia Saudită a condamnat o femeie la 34 de ani de închisoare. Motivul ar fi anumite postări pe Twitter. Femeia a fost acuzată că aduce prejudicii siguranței naționale prin conținutul pe care îl distribuia pe contul său de pe platforma de socializare.
Salma al-Shehab este student doctorand la Universitatea din Leeds și se afla în Arabia Saudită în vizită. A fost deținută de autorități în ianuarie 2021, iar de atunci se află în custodia poliției. Inițial, femeia primise trei ani de închisoare, însă, acum, instanța a revenit asupra deciziei și a hotătrât că 34 de ani e sentința corectă.
Conform The Guardian, care a avut acces la documentele cazului, Salma a fost găsită vinovată de „sprijinirea celor care încearcă să provoace tulburări publice și să destabilizeze securitatea civilă și națională, urmărindu-le conturile de Twitter și redistribuindu-le tweeturile”. Femeia dădea re-tweet la mai multe postări care vorbeau de drepturile femeilor în Arabia Saudită sau despre faptul că prizionerii politici trebuie lăsați în libertate.
Acest proces arată încă o dată că Prințul Mohammed bin Salman caută să elimine orice urmă de disidență din mediul online. Recent, autoritățile din SUA au găsit vinovat un fost angajat al Twitter pentru că ar fi spionat pentru Arabia Saudită. Acesta ar fi fost ajutat de un consilier al Prințului de la care ar fi primit cadouri în schimbul datelor personale ale disidenților care postau pe Twitter.
Dacă te întrebi care este motivul pentru care bin Salman se concentrează atât de mult pe Twitter, ei bine, Fondul de Investiții Publice al Arabiei Saudite (condus de Prinț) deține o cotă de puțin peste 5% din companie, asta fără să fie luate în calcul alte cote indirecte provenite de la alți investitori ale căror companii sunt deținute, într-o mai mică sau mare măsură, de Fondul de Investiții.
Khalid Aljabri, un cetățean al Arabiei Saudite, aflat acum în exil, dar a cărui rude se află în custodia autorităților, a spus că acest proces dovedește că orice urmă de rezistență este văzută ca terorism de către Prințul Mohammed bin Salman.
„Condamnarea draconică a Salmei într-un tribunal pentru terorism din cauza unor tweet-uri pașnice este cea mai recentă manifestare a mașinăriei de represiune necruțătoare a lui Mohammed bin Salman. La fel ca și în cazul asasinării lui Khashoggi, condamnarea ei este menită să trimită unde de șoc în interiorul și în afara regatului – îndrăznește să îl critici pe MBS și vei sfârși dezmembrat sau în temnițele saudite”, a declarat Aljabri pentru The Guardian.
The Freedom Initiative, un ONG care militează pentru drepturile prizionerilor politici din Orientul Mijlociu și Africa, a declarat că „sentința este cea mai lungă condamnare la închisoare dată unui apărător saudit al drepturilor femeilor, marcând o escaladare a represiunii MBS împotriva disidenței”.
Articole asemănătoare
Mass-media tradiționale sunt pe cale de dispariție. Este Twitch o opțiune?
Viitorii jurnaliști au nevoie de instruire pentru abuzurile online cu care se vor confrunta
Meta trece de la amenințări la fapte: va bloca știrile pentru utilizatorii din Canada
Ion Cristoiu, despre euroscepticism: ”Manevra unor politicieni pentru a da satisfacție multor români stupefiați” EXCLUSIV
Inteligența artificială vrea să deschidă drumul către muzică – dar e cale lungă până acolo