După o scurtă perioadă de timp în care niciun jurnalist nu a fost ucis în Fâșia Gaza, bilanțul a depășit brusc 100 de victime. Deși în decurs de aproape o lună nu a existat niciun deces în rândul lucrătorilor din mass-media din zona de conflict, șapte jurnaliști și-au pierdut viața în violențele dintre armata israeliană și Hamas.
Conform datelor colectate de organizatia Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, până la 22 mai, cel puțin 105 jurnaliști și lucrători din domeniul mass-media se numărau printre cei peste 36.000 de morți de la începutul războiului, la 7 octombrie – majoritatea fiind palestinieni (100), 2 israelieni și 3 libanezi.
Mai mult, 16 jurnaliști au fost răniți, 4 jurnaliști au fost dați dispăruți, iar 38 de jurnaliști au fost arestați de forțele israeliene. Au fost înregistrate și un număr mare de agresiuni, amenințări, atacuri cibernetice, cenzură și chiar uciderea unor membri ai familiei lucrătorilor media din regiune.
Cea mai recentă victimă a fost Bahaa Okasha, un operator de cameră palestinian care lucra pentru canalul de televiziune Al-Aqsa TV, afiliat Hamas. El a fost ucis la 11 mai într-un atac aerian israelian asupra locuinței sale din cartierul Al-Qasasib din tabăra de refugiați Jabalia, în nordul Gaza. Fiul său și soția sa au fost, de asemenea, uciși.
O altă victimă este Mustafa Ayyad, un fotograf palestinian independent care a colaborat temporar cu mai multe titluri ale postului Al Jazeera. După ce un atac aerian israelian a lovit casa sa din cartierul Azzaytoun, în nordul Gaza, la 6 mai, a suferit răni grave la cap, inimă și ficat. Ulterior, a fost declarat mort la spital.
Leave a Comment