Mișcarea anti-sistem: cum ajunge un permis suspendat o luptă cu status quo-ul

O veți auzi pe senatoarea română Diana Șoșoacă vorbind frecvent despre „sistem”. Acest „sistem” este diferit pentru ea de modul în care, noi, ceilalți, îl percepem. Pentru ea, „sistemul” este vinovat de ceva – cu cât mai revoltător, cu atât mai bine. Ca mulți alții ca ea și înaintea ei, Diana Șoșoacă personifică ceva care este, în mod inerent, non-uman și un concept vag legat de stat. Pentru adepții ei, acest sistem este un mare monstru fără chip și fără morală. Nu este niciodată în stare de bine, ca un personaj veșnic negativ. Iar singurul care poate învinge monstrul care se ascunde în umbra celui mai înalt palat? Cel care nu se teme să țină piept Sistemului.

Ok, ajunge cu analogiile. Poate ați auzit ultima știre: Șoșoacă va trebui fie să își ia un șofer, fie să folosească alte metode de transport, pentru că polițiștii i-au suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile pentru că a mers cu 110 km/h într-o zonă cu 40. Ați crede că este o pedeapsă rezonabilă, având în vedere că România este a doua țară din Uniunea Europeană la numărul de decese legate de trafic.

Senatorul român nu a privit însă măsura primită la fel, ea începând să-i agaseze pe polițiști în timp ce aceștia încercau să aplice contravențiile, iar ulterior a lăsat să se înțeleagă că ofițerii îi suspendă permisul de conducere pentru 90 de zile, „cât durează campania electorală”. Fără prea multă pudoare, Diana Șoșoacă susține că polițiștii români (poate nu toți, dar sigur cei care i-au luat permisul) sunt folosiți să îi pună piedici în cursa auto electorală.

Sunt câteva obsevații de făcut la această interacțiune: (1) Diana Șoșoacă s-a folosit încă o dată de funcția sa de senator pentru a intimida și a obține ceea ce dorește, fără a ține cont de faptul că vorbea cu ofițeri de poliție – cei care aplică legea țării pe care și ea o reprezintă; (2) Când nu a funcționat, a folosit cartea „victimei”. Dar ea nu a fost doar o „victimă” , ci a fost ”victim” „Sistemului”.

Cu alte cuvinte, senatoarea îi transmite electoratului său că este victima unei conspirații, urmărindu-se a fi scoasă din alegeri. De ce este ea ținta acestei conspirații? Pentru că este văzută ca o amenințare; altfel de ce ar încerca cineva, oricine, să o scoată din joc? Mai mult decât atât, dacă SISTEMUL se poate lua de ea, senator al României, atunci cetățenii obișnuiți ce șansă au în fața abuzurilor? Aceste întrebări sunt retorice, pentru că tot Diana Șoșoacă le oferă urmăritorilor săi și răspunsul: status quo-ul trebuie schimbat iar ea îl poate schimba, pentru că ea se luptă cu ”Sistemul”.

Aș mai vrea să punctez un lucru: Diana Ivanovici Șoșoacă a fost exclusă din motive de indisciplină din AUR, alt partid care se prezintă a fi anti-sistem, fapt care îi consolidează senatoarei imaginea de luptătoare cu status quo-ul – în mod ironic.

Ce este mișcarea anti-sistem

Dar acest articol nu este doar despre Diana Ivanovici Șoșoacă. Ea nu este singurul  și nici ultimul om politic care se prezintă ca fiiind anti-sistem.

Potrivit unui articol academic publicat în Polish Journal of Political Science, politologul italian Giovanii Sartori a fost cel care a teoretizat mișcarea antisistem în anii ’60. El a clasificat antisistemul în două moduri, în funcție de modul în care poate fi înțeles.

Una dintre aceste definiții se referă la o înțelegere mai largă a utilizării discursului anti-sistem, al cărui scop este scăderea nivelului de legitimitate a sistemului politic, creșterea gradului de polarizare din societate și radicalizarea activităților. Cu toate acestea, pandemia COVID a contribuit la intensificarea atitudinilor anti-sistem ale populației, societatea arătând o corelație între povara psihologică a indivizilor și tendința pe care aceștia o manifestă de a întreprinde acțiuni anti-guvernamentale și anti-sistem.

Partidele care adoptă această tactică se prezintă ca o alternativă la formațiunile politice tradiționale. În realitate, mișcarea anti-sistem a fost folosită de numeroase partide extremiste, care au promis schimbări radicale. În România interbelică, Mișcarea Legionară s-a prezentat ca o alternativă la sistemul politic existent, regimul carlist și a apelat la valorile naționaliste și religioase pentru a obține susținere. Iar dacă este ceva ce știm bine, este că aceste ambiții politice ale legionarilor au adus România într-o poziție dezastruoasă, într-o perioadă de maximă suferință și instabilitate socială.

În ziua de astăzi, mișcările anti-sistem sunt prezente în toată Europa. Cel mai des, retorica partidelor care folosesc acest narativ pun egal între Uniunea Europeană și sistem, criticând și chiar promițând schimbări privind teme populiste clasice, precum imigrația sau suveranitatea națională.