Meta va antrena modelul său AI cu postările de pe social media din Europa
Meta vrea să își antreneze programele de inteligență artificială generativă cu postările utilizatorilor din Europa. Conținutul de pe platformele deținute de companie, Facebook și Instagram, vor fi analizate de inteligența artificială pentru a îmbunătății răspunsurile acesteia când interacționează cu utilizatori europeni.
Într-o postare de pe blogul companiei, Meta declară că antrenarea AI este estențială, astfel încât nuanțele culturale să nu fie pierdute. De asemenea, compania lui Mark Zuckerberg spune că nu este singura care face acest lucru și amintește de alți giganți din domeniul AI, Google și OpenAI, care recurg la practici similare.
„Lucrăm din greu pentru a crea o tehnologie de ultimă generație în materie de inteligență artificială pentru europeni, care să reflecte limbile, geografia și referințele culturale ale acestora, la fel ca în cazul altor regiuni ale lumii”, scrie compania.
Față de celelalte companii, Meta spune că abordarea lor „este mai transparentă și oferă controale mai ușoare decât mulți dintre omologii noștri din industrie care își antrenează deja modelele pe baza unor informații similare disponibile în mod public”. Ce nu spune Meta e faptul că ”mai transparent” nu înseamnă foarte mult.
Utilizatorii trebuie să completeze un formular prin care cer companiei să nu folosească postările lor pentru antrenarea AI, în loc ca Meta să caută un acord explicit pentru acest lucru. Problema aceasta a fost semnalată și de NOYB, un ONG pentru siguranța datelor, care a cerut mai multor instituții de reglementare din UE să ia măsuri împotriva deciziei Meta.
Totuși, gigantul tech dă asigurări că legislația Uniunii va fi respectată, inclusiv regulamentul GDPR. Meta afirmă că analiza conținutului de pe social media este făcută „pentru a identifica tipare, cum ar fi înțelegerea expresiilor colocviale sau a referințelor locale, nu pentru a identifica o anumită persoană sau informațiile acesteia”. Bineînțeles, mesajele private ale utilizatorilor nu vor analizate și nici postările celor sub 18 ani.
Anunțul Meta vine în contextul unei Uniunii foarte atentă cu privire la siguranța datelor personale, iar reacția societății civile este pe măsură – după cum demonstrează acțiunea NOYB. Până acum, Meta excludea Europa de antrenarea AI prin postările de social media, deși SUA și alte regiuni din lume nu erau ferite de această practică.
Articole asemănătoare
Un jurnalist ucrainean, găsit mort la o lună de la dispariția sa
Rusia susține că SUA plănuiește o revoluție în Republica Moldova
Facebook adaugă o limită de redirecționare a mesajelor de pe Messenger pentru a reduce dezinformarea
UE îl avertizează pe Elon Musk cu privire la gestionarea dezinformării pe X, în contextul atacului Hamas asupra Israelului
Audiențe: Conferința de duminică seara, de la sediul MAI, urmărită de 7 milioane de români