Mercenarii lui Călin Georgescu aveau o listă cu nume și adrese ale jurnaliștilor. Cine este Horațiu Potra
Sâmbătă noapte, mai multe autoturisme au fost oprite în trafic în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Nu a fost un filtru întâmplător: polițiștii i-au vizat pe membrii unei organizații coorodonate de Horațiu Potra, liderul unui grup de mercenari și cel care asigură paza lui Călin Georgescu.
Asupra persoanelor oprite au fost găsite arme albe, arme de foc, materiale pirotehnice, sume importante de bani, precum și liste cu nume și adrese ale unor politicieni și jurnaliști – pe care ar fi urmat să-i intimideze prin acte de violență, conform Hotnews.
Deocamdată, nu se știe ce oameni politici și de presă au fost vizați, întrucât Poliția nu a făcut publice numele celor ce ar fi fost țintele grupării lui Potra, însă este mai mult decât evident faptul că acesta acțiunau cu scopul de a a-și opri potențialele victime din a dezvălui mai multe despre Călin Georgescu.
Conform autorităților, Potra și asociații săi – printre care se numără și fiul său de 18 ani – călătoreau spre București cu scopul de a organiza acțiuni de destabilizare prin proteste și incitarea la violență.
„În noaptea de 7/8 decembrie, în contextul efectuării activităţilor specifice de serviciu, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au oprit în trafic mai multe autovehicule. Astfel, la controlul a patru autovehicule, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe obiecte contodente şi obiecte tăietor- înţepătoare (cozi de topor, o macetă, 2 cuţite tip briceag) precum şi 68 de articole pirotehnice din categoria F4”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Ilfov. De asemenea, în alte autoturisme au fost găsite și arme precum un pistol de calibru 50, un pistol cu gaz iritant lacrimogen, un pistol de calibru 45, un cuțit tactic și alte echipamente asemenea.
Patru dosare de urmărire penală au fost deschise. Două dintre acestea se referă la nerespectarea regimului privind materiile explozive, iar celelalte două sunt dosare de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.
Horațiu Potra a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să decidă dacă vor cere extinderea arestului preventiv.
Cine este „mercenarul lui Călin Georgescu”
Descris de presa națională despre „mercenarul lui Călin Georgescu”, Horațiu Potra a făcut parte din Legiunea Străină. Ulterior, el a obținut contracte militare, trimițându-și luptătorii în țări africane aflate în război, precum Congo.
În urmă cu o săptămână, chiar și înainte de deciza CCR privind reluarea procesului electoral pentru prezidențiale, mai multe publicații au arătat că din garda personală a lui Georgescu fac parte membri ai organizației de mercenari a lui Potra. Rise Project descrie pe larg legăturile dintre candidatul pro-rus și Eugen Sechila, dar și Horațiu Potra și grupul său de mercenari. Și Recorder a scris despre serviciile de securitate pe care oamenii contractorului militar i le oferă lui Georgescu.
Georgescu spune că nu l-a întâlnit pe Potra
Deși oamenii lui Horațiu Potra i-au asigurat paza lui Călin Georgescu cel puțin pe perioada campaniei, candidatul independent a negat că îl cunoaște pe mercenar. Discuția a avut loc la o emisiune „de casă” a lui Georgescu, de la Realitatea Plus.
„Am auzit şi eu, sigur că da. Nici vorbă, nu. Nu există aşa ceva. (…) Ştiu de el, evident, ştiu cum ştiţi şi dumneavoastră”, a spus pro-rusul, la insistențele prezentatoarei. Ulterior, Georgescu a completat: „Nu l-am întâlnit, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”.
Articole asemănătoare
România, printre statele cu cea mai mică influență și relevanță în Uniunea Europeană
Twitter răspunde la întrebările jurnaliștilor cu 💩
WhatsApp încearcă să combată știrile false printr-o nouă funcție
Scandal în TVR. Marina Almășan a retractat criticile aduse conducerii postului public
Meta lansează public cel mai recent program de inteligență artificială al companiei, Llama 2