
Meghan Markle a câștigat un proces împotriva The Mail. Judecător: „A fost o scrisoare personală”
Victorie pentru ducesa de Sussex și soțul acesteia, prințul Harry: o instanță din Regatul Unit al Marii Britanii spune că publicarea în presă a unei scrisori adresate tatălui său i-a invadat intimitatea fostei actrițe de la Hollywood.
Judecătorul, Mark Warby, a decis că ducesa avea „o așteptare rezonabilă că conținutul scrisorii va rămâne privat”. Dezvăluirile făcute prin articolele publicate de The Mail on Sunday – un ziar săptămânal editat de The Daily Mail – au fost „vădit excesive și, prin urmare, ilegale”, a adăugat el, conform New York Times.
„A fost, pe scurt, o scrisoare personală și privată. Majoritatea celor publicate au fost despre propriul comportament al reclamantei, sentimentele ei de angoasă față de comportamentul tatălui ei – așa cum a văzut-o – și ruptura rezultată între ei. Acestea sunt probleme inerente private și personale”, a mai afirmat judecătorul.
În privința concluziei instanței, Meghan Markel a afirmat că este „recunoscătoare” că publicațiile implicate în proces sunt trase la răspundere pentru „practicile lor ilegale și dezumanizante”.
Soția Prințului Harry a dat în judecată Associated Newspapers, care deține Mail on Sunday, în septembrie 2019 pentru cinci articole din MoS și Mail Online, care au fost titrate drept „exclusivitate mondială” cu „scrisoarea zdrobitoare a lui Meghan către tatăl ei”.
O pagină dublă din MoS începea cu titlul „Dezvăluit: scrisoarea care arată adevărata tragedie a rupturii lui Meghan cu un tată despre care spune că «i-a rupt inima într-un milion de bucăți».”
Ducesa solicită despăgubiri pentru presupusa utilizare abuzivă a informațiilor private, încălcarea drepturilor de autor și încălcarea Legii privind protecția datelor. Un alt proces va urma să aibă loc pentru acuzațiile privind copyrightul.
Articole asemănătoare
Consiliul fondator al ICANN acuză actuala conducere că a abandonat principiile de bază ale organizației
Facebook ia atitudine împotriva fenomenului fake news și în Rep. Moldova
Tinerii preferă să se informeze mai mult de pe social media decât din media tradițională
Un procent de 6% din postările platformelor sunt fake news, spun Google, Facebook și Twitter
S-a lansat Codul de bune practici în influencer marketing. Influencerii trebuie să-și marcheze materialele plătite