Din spatele pupitrului improvizat, înconjurați de oameni, actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu vorbesc despre prima victorie din timpul Revoluției: Televiziunea Română era acum Liberă. Cu nouă minute înainte de ora 13, pe 22 decembrie, începea ceea ce avea să fie legătura directă a populației cu evenimentele din stradă – chiar dacă informațiile erau puține, uneori nefactuale.
Cu sediul aflat în apropierea gurii de metrou Aviatorilor și la doar o aruncătură de băț de parcul Herăstrău, Televiziunea Română a fost unul dintre nucleurile de la Revoluție. Nu atât din pricina manifestațiilor desfășurate – în comparație, Piața Universității fiind o zonă cu mult mai agitată -, ci a jocurilor de culise. Încercarea de acaparare a puterii, care venea natural odată cu prinderea lui Nicolae Ceaușescu, se ducea în două locații-cheie din București: una la Televiziune și alta la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Totuși, acapararea singurelor căi de comunicare cu publicul, TVR și Societatea de Radiodifuziune, a constituit pârghia cea mai prielnică pentru obținerea puterii.
În rechizitoriul făcut de procurorii pentru dosarul Revoluției, se arată clar că presa (cele două instituții media, adică) au jucat un rol vital pentru Ion Iliescu și grupul ce avea să se numească rapid Frontul Salvării Naționale.
”Mass-media din România a aderat imediat la CFSN şi la liderii acestuia. TVR şi Radio România s-au poziţionat faţă de Ion Iliescu ca fiind noul lider al statului român. Presa scrisă a făcut acelaşi lucru. Organele centrale de presă aparţinând până la 22 decembrie 1989 fostului CC al PCR şi UTC s-au repoziţionat încă din după-amiaza aceleiaşi zile, transformându-se în organele de presă ale CFSN. Totodată, presa internaţională l-a prezentat pe Ion Iliescu ca fiind noul lider al României, iar apariţiile publice ale acestuia au evidenţiat asumarea pe deplin a acestei demnităţi. CFSN şi liderii acestuia au fost imediat recunoscuţi pe plan internaţional de principalele state”, conform procurorilor.
***
Grupul de oameni din spatele lui Dinescu și Caramitru dispare două ore mai târziu. În jurul orei 14.35, Ion Iliescu intră pentru prima oară în direct. În spatele lui, două rânduri mai încolo, stă Gelu Voican Voiculesc. Deși discursul este mult mai rafinat, mult mai puțin precipitat decât în prima transmisiune a Televiziunii Române Libere, se observă un cadru asemănător: un pupitru improvizat, un cadru larg și voci pe fundal. De multe ori, cuvintele spuse de cei de după camere se regăsesc și în discursul celui de la pupitru.
În prima intervenție a lui Ion Iliescu, cel ce avea să devină președintele FSN îi anunță pe cei din jur că ”situația este, oarecum, stăpânită”, apoi vorbește despre o convorbire avută cu Victor Stănculescu, proaspăt-numitul ministru al Apărării. Se vorbește despre trădători, despre armată, Securitate.
Elemente discursive asemănătoare, plusate de amenințări nerealiste – dar care au indus publicului neliniște – s-au tot repetat pe parcursul zilelor. Un moment surprins și păstrat în arhiva TVR este cel al ”otrăvirii fântânilor”.
”Am mai primit informații în legătură cu apa. Fiți atenți! Elemente criminale au otrăvit în anumite zone apa. Să nu se bea! Fiți atenți la copii, să nu-i ucidem noi. Sibiu, Timișoara, apa trebuie neapărat fiartă. Ascultați sfaturile medicilor!”,trasmitea Teodor Brateș, principalul crainic al TVR în timpul Revoluției din decembrie 1989.
29 de ani mai târziu, adjunctul de la acea vreme al redactorului-șef al TVR a fost pus sub acuzare. Procurorii susțin că Brateș „a fost principalul factor de diseminare a știrilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populație a României (militari și civili)”.
Rolul său în propagarea unor informații false și al manipulării publicului este, cel puțin din punct de vedere deontologic, de necontestat. Însă cum acum 30 de ani presa servea un rol strict propagandistic și urmărea linii venite de la responsabilii din Partid, nu putem să judecăm instituțiile media și oamenii din ele după rigorile jurnalistice de astăzi.
În aceeași măsură, nu putem nici să privim Televiziunea Română ca pe un organ de presă legitim. În decembrie 1989, TVR a jucat rolul scenei, fiind principalul vehicul de influențare a publicului care-și dorea schimbarea. Eliberarea de sub regimul ceaușist a presei nu a reprezentat pentru mult timp liberalizarea meseriei de jurnalist, chiar și în timpul Revoluției televiziunea de stat fiind un mijloc propagandistic. Cel mai probabil, dacă evenimentele de la sfârșitul anului 1989 s-ar fi desfășurat într-un cadru mai liber, în care presa avea o oarecare putere decizională proprie, haosul rezultat din manipularea televizată ar fi fost diminuat. Acesta este unul dintre beneficiile presei liberale: capacitatea de a alege de unde îți iei informațiile și formarea unei opinii pe baza consultării mai multor surse – chiar dacă, trei decenii mai târziu, presa din România încă se confruntă cu dificultăți atunci când vine vorba de deontologie.
Leave a Comment