25 de organizații din mai multe țări aflate în Europa de Vest dar și din SUA, printre care se numără și agenții guvernamentale, au fost vizate de atacuri cibernetice realizate de hackeri care lucrează pentru statul chinez.
Informația a fost confirmată de Microsoft, care a explicat că atacul, început în luna mai, a fost detectat după câteva săptămâni, după ce unele persoane au sesizat nereguli.
Compania a mai explicat că atacatorii au falsificat jetoane de autentificare digitală pentru a pătrunde sistemul Outlook al Microsoft, având astfel acces la mailurile organizațiilor, conform BBC.
„Storm-0558 vizează în principal agențiile guvernamentale din Europa de Vest și se concentrează pe spionaj, furt de date și acces la credențiale”, a precizat compania.
Surse apropiate anchetei susțin că printre instituțiile vizate s-ar fi aflat și Departamentul de Stat al SUA.
Consilierul pentru securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat pentru presa americană că SUA au detectat „destul de rapid” atacul asupra conturilor guvernului federal și au reușit să-l oprească.
De cealaltă parte, China neagă acuzațiile și spune că este ținta unei dezinformări.
„Indiferent de agenția care a emis aceste informații, nu va schimba niciodată faptul că Statele Unite sunt cel mai mare imperiu al hackerilor din lume care efectuează cele mai multe furturi cibernetice“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
China neagă în mod obișnuit implicarea în operațiuni de piraterie informatică, indiferent de dovezile disponibile sau de context.
Leave a Comment