Lucrurile jurnalistului Dom Philips și însoțitorului său, găsite în Amazon
Lucrările jurnalistului britanic Dom Phillips și ale expertului indigen Bruno Pereira au fost găsite în pădurea Amazonului de o echipă de căutare. Soarta celor doi rămâne încă neclară.
Un mic grup de indigeni, hotărâți să-i găsească pe cei doi bărbați, au decis să se apropie de zonă, în ciuda pericolului, pentru că au crezut că au auzit pe cineva lovind într-o canoe de aluminiu.
CITIȚI ȘI: Jurnalistul Dom Phillips, dispărut în Brazilia. Familia cere autorităților să intensifice căutările
Când un grup mai mare, însoțit de forța militară braziliană, s-a întors mai târziu, au fost găsite bunurile celor doi bărbați. Legată de un copac, era o prelată albastră aparținând asociației locale de indigeni și, în apropiere, un articol vestimentar pe care l-au recunoscut ca fiind al lui Pereira. O pereche de pantaloni care a fost atribuită de asemenea expertului indigen a fost zărit în apa tulbure, înainte de a dispărea din vedere, scrie The Guardian, al cărui jurnalist a însoțit echipa de căutare.
Polițiștii federali au sigilat zona duminică dimineață, în timp ce ofițerii criminaliști au intrat în pădurea inundată cu bărci mici și au confirmat descoperirea.
Oficial, au fost recuperate o pereche de pantaloni, o pereche de cizme și un card de sănătate pe numele lui Bruno Pereira. În acea zi a fost recuperat și un rucsac plin cu haine și o pereche de cizme, aparținând lui Phillips.

Articole asemănătoare
DeepSeek este mai ușor de manipulat decât modelele AI din SUA
Facebook-ul: armă în conflictul dintre Baconschi și Alexe
Smart Shopper 2022: Creștere cu 80% față de anul trecut a celor care au căutat telefoane second hand
În Indonezia, un robot de pe Twitter ajută în cazul dezastrelor
Vloggerii ar putea fi amendaţi de CNA, prevede noua lege a audiovizualului