Kim Jong-un a găsit ”soluția” pentru pace: armele nuclare. Coreea de Nord susține că nu va mai fi implicată în războaie
Liderul Coreei de Nord a susținut recent că a găsit soluția pentru ca statul său să nu mai fie implicat în răzoaie: armele nucleare.
Presa de stat din Coreea de Nord a difuzat discursul lui Kim Jong-un de la începutul acestei săptămâni, în cadrul căruia cel de-al treilea lider suprem de la Phenian a afirmat că programul nuclear va garanta siguranţa și viitorul, conform The Independent.
„Graţie descurajării noastre nucleare auto-defensive eficiente şi de încredere nu vor mai exista războaie, iar siguranţa şi viitorul ţării noastre vor fi garantate pentru totdeauna”, a susținut Kim Jong-un. „Acum suntem capabili să ne apărăm în faţa oricărei forme de presiune de mare intensitate şi a ameninţărilor militare din partea forţelor imperialiste şi ostile”.
Discursul ținut de liderul de la Phenian a avut loc în cadrul unei ceremonii pentru împlinirea a 67 de ani de la încheierea războiului din 1950-1953.
În ultima vreme, atât Coreea de Nord, cât și Statele Unite ale Americii au precizat că discuțiile privind acordul armelor nucleare dintre cele două state nu vor fi, cel mai probabil, reluate. Amintim faptul că Kim Jong-un și Donald Trump nu au reușit să ajungă la un acord în timpul celei de-a doua întâlniri, care a avut loc anul trecut în Vietnam.
Articole asemănătoare
Studiu: prețul vieții fără Facebook
Luptă strânsă privind rezultatele referendumului din Republica Moldova pentru integrarea europeană
Pentru prima dată, industria americană a ziarelor a câștigat mai mulți bani din difuzare decât din publicitate
Contul de YouTube al televiziunii Sky News Australia, blocat din cauza dezinformării
Albanezii, vizați de reclame TikTok pentru a fi introduși clandestin în Marea Britanie