Jurnalistul Attila Biro, reținut de poliția bulgară în timpul unei investigații
Jurnalistul Attila Biro a fost reţinut de poliţia din bulgară joi seară, alături de un alt jurnalist bulgar, lângă localitatea Pernik, unde subiecţii unei investigaţii încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene, potrivit unei postări pe Facebook a Rise Project. Aceștia au fost în cele din urmă eliberaţi după ce au fost ţinuţi în cătuşe, în câmp, timp de o oră.
Jurnalistul Attila Biro, a scris vineri dimineaţă pe Facebook că este bine şi că va reveni cu detalii.

Rise Project a anunţat în cursul nopţii că Attila Biro şi colegul bulgar sunt bine, unul dintre diplomaţii români în Bulgaria, Florian-Daniel Mazilu, implicându-se în acest caz.
„Attila şi colegul bulgar sunt bine. Unul dintre diplomaţii României în Bulgaria, dl. Florian-Daniel Mazilu, este acum cu Attila. Mulţumim! Şi mulţumim în primul rând celor care au sunat la secţia de poliţie. În astfel de situaţii, presiunea publică poate face diferenţa”, precizeaz- cei de la Rise Project. Sacii cu documente au fost recuperaţi şi se află în secţia de poliţie. „Attila şi Dimitar i-au ajutat în cele din urmă pe poliţiştii bulgari la transportul hârtiilor care sunt însă arse sau trecute prin tocătorul de hârtie. Colegii noştri au pus umărul după ce au fost ţinuţi în cătuşe, în câmp, timp de o oră”, menţionează cei de la Rise Project.

Articole asemănătoare
Instrumente online ce i-ar putea ajuta pe jurnaliști în munca lor
UPDATE: Hackerii ruși au revendicat atacul cibernetic asupra mai multor site-uri guvernamentale române
Cât de diferiți sunt finlandezii și americanii, atunci când vine vorba de fake news
Cititorii Apple Daily din Hong Kong și-au arătat pentru ultima oară susținerea față de ziar
Studiu AP: 70% dintre lucrătorii media folosesc AI pentru a crea conținut