Jurnaliștii, rugați să nu se mai ”servească singuri” cu lucruri din Air Force One
Ai putea crede că o față de pernă, furculițe sau câteva pahare nu sunt mare lucru pentru cea mai mare democrație din lume. Cu toate acestea, jurnaliștii care au călătorit cu președintele american la bordul aeronavei Air Force One au fost rugați să returneze lucrurile care li s-au… lipit de degete.
Potrivit Politico, care a dezvăluit această situație, Asociația Corespondenților de la Casa Albă a trimis un e-mail membrilor săi, prin care este transmis că obiectele lipsă din cabina de presă – păstrate de reporteri ca amintire – nu au trecut neobservate.
E-mailul a fost descris de către una dintre sursele anonime ca spunând următoarele: „Hei, dacă ați luat ceva din avion din greșeală, vă putem ajuta să facilitați o returnare în liniște”,
Și cel puțin un astfel de schimb a fost acilitat. Un membru al personalului Casei Albe și un reporter s-au întâlnit în Lafayette Square, Washington D.C., iar o față de pernă brodată de pe Air Force One a fost înmânată înapoi de către reporter, după ce acesta o șterpelise de la bordul aeronavei prezidențiale.
Totuși, acesta nu este un caz exclusiv. Reporterii de la Casa Albă au văzut mult timp Air Force One ca pe o sursă de suveniruri. Politico a relatat, de asemenea, despre petrecerea organizată de un „fost corespondent la Casa Albă pentru un ziar important”, unde au fost folosite „farfurii Air Force One cu margini de aur, evident luate puțin câte puțin de-a lungul timpului” pentru a-i servi pe invitați.
„Reporterii și-au amintit că au coborât pe scările din spate după ce s-au întors seara la Joint Base Andrews, cu sunete de sticlărie sau farfurii de porțelan care se ciocneau în rucsacurile lor”, a precizat site-ul.

Articole asemănătoare
Un preot ”predică” conspirații anti-vaccin pe Facebook: „Logica oii. Decât muci și febră, mai bine niște miocardită”
Cât de mult ne pasă despre datele noastre de pe internet
YouTube va folosi inteligența artificială pentru a plasa reclame în videoclipuri
Amenzi și somații de la CNA pentru Realitatea TV, Kanal D și Nașul TV
Un sfert din britanici cred în teoriile conspiraționiste QAnon