Jurnaliștii New York Post nu ar fi vrut să își pună numele pe știrea despre mail-urile lui Hunter Biden
Scandalul mail-urilor lui Hunter Biden, dezvăluite de către New York Post, începe să se clatine din ce în ce mai tare. Povestea ridică atât de multe suspiciuni, încât nici jurnaliștii cotidianului nu ar fi vrut să aibă de-a face cu ea.
New York Times afirmă, într-un articol publicat duminică, că unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști ai publicației republicane a refuzat să își pună numele pe articol, în ciuda faptului că a avut o contribuție majoră la realizarea acestuia.
CITIȚI ȘI: Tot ce ar trebui să știi despre scandalul mail-urilor lui Hunter Biden și New York Post
Motivul invocat de Bruce Golding, care se află alături de NYPost încă din 2007, ar fi avut legătură cu veridicitatea faptelor. Și aceasta nu ar fi singurul.
„Mulți membri ai personalului Post s-au întrebat dacă ziarul a făcut suficient pentru a verifica autenticitatea conținutului hard diskului, au spus cinci persoane cu cunoștințe despre funcționarea interioară a tabloidului. Membrii personalului au avut, de asemenea, îngrijorări cu privire la fiabilitatea surselor sale și la sincronizarea acestora”, se mai arată în investigația New York Times.

Articole asemănătoare
Vodafone, amendă de 3.000 de euro pentru încălcarea GDPR, după ce a prelucrat greșit date personale
Ar putea UE să oblige Facebook și Google să plătească pentru știri, ca Australia?
Compania din spatele spyware-ului Predator, sancționată de SUA
Editiadedimineata: China anunță realizarea celui mai puternic computer cuantic din istorie
Editiadedimineata: Giganții rețelelor sociale se bat pe primele locuri în clasamentul celor mai bogați oameni ai lumii. Ce avere a strâns Mark Zuckerberg