Israel numește ancheta FBI privind uciderea jurnalistei Shireen Abu Akleh „o greșeală”
Vestea despre o anchetă externă efectuată de FBI în cazul uciderii reporterului american de origine palestiniană Shireen Abu Akleh nu a fost bine primită de Israel, care o consideră o greșeală.
Într-un răspuns public dat luni, ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a declarat că Israelul „nu va coopera”. De asemenea, el a catalogat decizia Ministerului american al Justiției drept „o greșeală gravă”, fără a da detalii despre motivele pentru care crede acest lucru, conform BBC.
Gantz a mai adăugat că Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au efectuat o „investigație profesionistă și independentă”, ale cărei rezultate au fost împărtășite cu autoritățile americane. „Suntem alături de soldații FDI, că nu vom coopera cu o anchetă externă și nu vom permite intervenția în anchetele interne”, a mai spus oficialul.
Israelul îl protejează pe soldatul care a împușcat-o pe jurnalistă
După ce a blocat ancheta pentru o perioadă de timp, FDI a ajuns la concluzia, în septembrie, că aceasta ar fi putut fi împușcată „din greșeală” de un soldat FDI care nu a putut să o identifice drept jurnalistă.
De asemenea, FDI a subliniat că împușcarea jurnalistei s-a întâmplat într-un moment foarte tensionat, când soldații se aflau sub joc constant din partea militanților.
Această versiune nu stă însă în picioare. Imaginile video realizate de martori oculari, împreună cu investigațiile făcute de numeroase instituții media, arată că soldații FDI nu au fost atacați în acel moment și că au tras în direcția în care se aflau jurnaliștii timp de câteva minute.
În plus, este greu de crezut că soldații FDI nu au identificat-o ca fiind jurnalistă, deoarece purta o vestă albastră și o cască, ambele cu litere boldate care formau cuvântul „PRESS”. Chiar dacă nu și-au dat seama că Shireen Abu Akleh și colegii ei erau membri ai mass-media, nu ar fi trebuit să tragă fără o confirmare vizuală – ceea ce este aproape la fel de rău ca și uciderea unui jurnalist în timpul serviciului.
Shireen Abu Akleh a fost unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști care acoperă conflictul israeliano-palestinian. Moartea sa a scandalizat comunitatea internațională și, de asemenea, a aruncat încă o dată lumină asupra practicilor Israelului.
Jurnalista a fost ucisă pe 11 mai în timp ce relata despre un raid al armatei israeliene în tabăra de refugiați Jenin din Cisiordania. Ea a fost împușcată în cap și a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital, înconjurată de colegii ei.
Articole asemănătoare
Cum se folosește Ucraina de donațiile în criptomonede
Principalele lucruri de reținut despre fondul american de investiții adus în România de Cozmin Gușă
Muncitorul în construcții ajuns „nașul” știrilor false. Uimitoarea poveste a lui Christopher Blair
„Estonia Exit” – o nouă campanie anti-UE plină de dezinformări
Meta va permite reclamele politice ce susțin că alegerile prezidențiale din SUA au fost fraudate