Iohannis, atac la adresa lui Dragnea: Progresează în domeniul fake news
Investigația desfășurată de Rise Project în cazul documentelor de la TelDrum aflate într-o valiză a încins spiritele în România, mai ales la nivel înalt. Despre scandal a vorbit și președintele Klaus Iohannis.
Pe fondul reacției deplasate a liderului Camerei Deputaților, de a veni în fața jurnaliștilor cu două valize – una cu mâncare și alta cu informații din dosare, precum ordonanţa de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, semnată de Cristian Lazăr -, șeful statului a avut o reacție tranșantă, afirmând că informațiile spuse de Dragnea sunt ”fake news”, conform Mediafax.ro.
„Asta se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului, iar acest infractor Dragnea progresează, nu în domeniul statului de drept, ci în domeniul fake news. E ceea ce în ziua de azi se numeşte fake news, înainte de numeau minciuni. Am avut Caragiale, bileţelul roz şi am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractorii ajung în vârful statului”, a declarat președintele marți.
Mai mult decât atât, Iohannis susține că nu avea cunoștință despre valiză: „Nu ştiu ce e cu aceste valize, nu am nicio legătură. Omul (n.r.: Dragnea) este disperat şi are probleme majore şi caută să aducă vorba despre alte lucruri şi aduce manevre de manipulare„.

Articole asemănătoare
Recomandările redacției: Un nume, jurnalist sau spion? Și despre umanitate
Kamala Harris, vicepreședinta SUA, insistă că nu se dorește interzicerea TikTok
Lacul Vidraru, golit: între teorii ale conspirației și proiect necesar
Editiadedimineata: Facebook Dating se lansează în România
Ce spune istoricul Mădălin Hodor despre sancțiunile impuse Rusiei. Ce va merge și ce nu. “Deja să mori de foame sau să mănânci iarba devine un gest patriotic”