Hillerin acuză exercitarea de „presiuni josnice” asupra sa după articolul controversat din Cațavencii
Recent implicat într-un scandal mediatic, după ce a publicat în „Cațavencii” un controversat articol intitulat „Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor”. jurnalistul Patrick André de Hillerin a povestit despre cariera sa jurnalistică și despre „presiunile josnice” exercitate asupra sa.
„Am început să scriu în presă la 15 ani. În 1990. În noiembrie fac 44 de ani de viață și 28 de ani și jumătate de presă. Și mă simt extrem de obosit. Nejustificat de obosit, poate. Am ales singur meseria asta și calea asta. Bunica, fiică și soție de preot, și-ar fi dorit, discret, să ajung, la rându-mi, preot. Mama și-ar fi dorit, nu știu de ce, ca și eu și sora mea să alegem orice altceva decât am ales. Tata, chiar dacă a băgat în mine matematică și fizică mai mult decât puteam eu asimila, a fost cel care a așteptat să vadă dacă mă pasionează ceva și, când a văzut, m-a susținut din plin. Îi sunt recunoscător pentru asta”, a povestit Hillerin, potrivit DcNews.ro.
Jurnalistul povestește de atitudinea tolerantă pe care au avut-o părinții săi chiar dacă au fost afectați de ceea ce a scris. „Au fost momente, și nu puține, în care ai mei au fost afectați de ceea ce am scris. Dar absolut niciodată nu mi-au reproșat asta. Știau și știu cum m-au crescut, care sunt valorile și principiile la care ader, nu s-ar fi putut dezice de educația pe care mi-au dat-o în direcția asta. Nu toți oamenii din jurul meu, nu toți la care țin rezistă la presiunile la care, indirect sau, uneori, direct sunt supuși din cauza mea. Aceste presiuni, în sine, sunt josnice, dar asta nu înseamnă că nu-i afectează pe cei asupra cărora sunt exercitate. Dar tocmai asta, tocmai acest gen de presiuni incalificabile mă fac să merg mai departe”.
„Oricât de mult sau puțin aș mai avea de trăit în acestă țară, nu vreau să trăiesc în genunchi, la îndemâna omanenilor care refuză adevărul. Am aproape 29 de ani de presă, multiple procese pe care le-am câștigat pentru că am avut dreptate, și o intoleranță maximă la presiuni. Mai am, de asemeni, o răbdare pe care mulți nu o bănuiesc. Așa că, dacă vă știți printre cei care mi-ați atacat familia (nu pe mine, direct) în ultima vreme, stați aproape!”, a mai spus Hillerin.
După publicarea articolului „Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor”, mai mulți jurnaliști au semnat o petiție prin care își exprimau „indignarea față de ceea ce consideră a fi unul dintre cele mai grave derapaje din istoria recentă a presei din România”. Ulterior, Patrick André de Hillerin anunța pe pagina sa de Facebook că semnase la rândul său această petiție.
Articole asemănătoare
Eforturile marilor rețele de socializare în combaterea dezinformării, diminuate în a doua parte a 2020
Plahotniuc și Șor, sancționați de SUA. Ar fi fost implicați într-o campanie de influență a Rusiei
Gafă de proporții a unei prezentatoare: “Cum îndrăzniţi să spuneţi că telespectatorii Antenei 3 merită să fie trataţi ca niște oameni inteligenţi?”
TikTok, investigată de autoritățile americane pentru distribuirea de materiale cu abuzuri asupra minorilor
Meta va renunța la Facebook News în unele țări europene