Google vrea să-și schimbe modul în care sunt prioritizate știrile. O ia pe urmele Facebook?
Încercările marilor companii americane de a redresa situația industriei media continuă. Recent, Google a anunțat că are de gând să schimbe modul în care știrile sunt prioritizate pe motorul său de căutare.
Dacă înainte erau prioritizată ”cea mai recentă și cea mai cuprinzătoare versiune a unei știri în rezultatele căutărilor”, compania spune că a făcut ”schimbări semnificative la nivel global pentru a evidenția articole pe care le identificăm ca fiind originale și semnificative”, după cum explică vice-președintele Google, Richard Gingras, într-un post de pe blogul oficial.
Totuși, următorul paragraf explică că ”Nu există o definiție absolută a știrilor originale și nici nu există un standard absolut. Poate să însemne lucruri diferite pentru diferite redacții și editori, astfel încât eforturile noastre vor evolua constant în timp ce lucrăm pentru a înțelege ‘ciclul de viață’ al unui articol”.
Cum vrea Google să facă asta?
Compania spune că parte a schimbării reprezintă schimbarea cerințelor adresate celor peste 10.000 de revieweri. Aceștia vor trebui să ofere o opinie despre fiecare articol agregat de către motorul de căutare, astfel încât algoritmul să se modifice în favoarea ”știrilor originale”, după cum explică Gingras.
Totuși, instrucțiunile date de către Google celor ce se ocupă de reviziuirea produselor companiei sunt ceva mai elaborate. Editorilor le este sugerat să ia în considerare și reputația fiecărei publicații, astfel că ”premiile prestigioase, cum ar fi premiul Pulitzer Award, sau un istoric de reportaje originale de înaltă calitate sunt dovezi puternice ale reputației pozitive”.
Pe urmele Facebook
Scriam la începutul lunii septembire despre rolul de salvator al presei pe care Facebook și l-a ”asumat” – culminând cu cea mai recentă metodă găsită: ca știrile de pe platforma de socializare să fie verificate de o echipă de zece jurnaliști, pentru a împiedica informațiile de proastă calitate să mai ajungă la consumatori. În plus, compania lui Zuckerberg și-a propus și să treacă toate articolele într-o secțiune separată, ”News Tab”.
Implicarea oamenilor în schimbarea algoritmilor sau chiar selectarea știrilor ce apar pe social media pare una dintre cele mai bune variante, dat fiind faptul că rețelelor de socializare ”le-au scăpat” mult timp informații malițioase. Însă, așa cum scrie The Verge, e posibil ca schimbarea algoritmului să nu dea rezultatele așteptate: ”Ar putea deveni profitabil să obținem știri de tip breaking news și mai repede, înainte de a fi verificate și confirmate în mod corespunzător”.
Acul din carul cu fân
Și totuși, ce problemă rezolvă Google? Da, investigațiile jurnalistice tind să se piardă din cauza algoritmilor care prioritizează informațiile aflate în trending, însă aceasta este una dintre multele probleme de care compania americană trebuie să-și facă griji atunci când vine vorba de presă.
Deși gigantul tech își dorește să ofere mai multe vizualizări publisherului prin păstrarea contentului original pentru mai mult timp, nu e un gest atât de major, dacă luăm în considerare câștigurile realizate de Google doar din media. Conform unui studiu estimativ al News Media Alliance, compania americană a obținut 4,7 miliarde de dolari în 2018, cam cât întreaga industrie la un loc.
Problema acaparării pieței de către marile companii este un subiect de discuție de câțiva ani, ajungând chiar și subiectul unei organizații. Mari nume din presa de peste ocean cât și activiști pentru drepturile jurnaliștilor vorbesc despre pericolul reprezentat de către companii precum Google și Facebook pentru viitorul presei.
Rămân încă multe întrebări legate de țelul acestor schimbări, însă cea care se evidențiază în acest moment se referă la definirea conținutul original, în contextul în care raportarea serioasă include, de multe ori, folosirea mai multor surse, pentru a le oferi cititorilor o imagine cât mai bună asupra unei situații.
Articole asemănătoare
EXCLUSIV Grapini jignește românii din diaspora. Mîndruță, ironic: ea e expertă în detectarea proștilor!
Facebook blochează în mod disproporționat reclamele axate pe sănătatea femeilor
Trei lucruri pe care trebuie să le știi despre strategiile de manipulare ale Rusiei EXCLUSIV
Nu lăsa adevărul să strice o știre buna! Loteria informațiilor pe surse în online-ul românesc
Centrul Rus de Știință și Cultură, un instrument de soft power al Rusiei în România EXCLUSIV