Google a fost amendată de Rusia cu o sumă mai mare decât PIB-ul planetei
O instanță din Rusia a amendat Google cu 20 de decilioane de dolari (adică 2 urmat de 34 de zerouri), o sumă ce depășește cu mult PIB-ul întregii lumi. Amenda a ajuns în acest punct din cauză că gigantul american refuză să deblocheze conturile de YouTube ale unor canale de propagandă ale Kremlinului.
Ordinul de deblocare a fost emis din 2020, însă Google nu s-a supus, iar de atunci amenda continuă să se dubleze, conform Gizmodo. Fiindcă nu există un prag pentru suma datorată, instanța din Rusia a adunat toate aceste datorii și a amendat compania americană cu această sumă incredibilă, ce trece dincolo de toți banii care se află acum în circulație pe Pământ.
Google nu a comentat cu privire la decizia de la Moscova, însă e improbabil să achite contravenția (dincolo de faptul că suma e ridicolă) după atâția ani în care a ignorat-o. Mai mult, filiala Google din Rusia a declarat faliment în 2022 și a fost închisă la scurt timp după.
În rapoartele sale financiare anuale, Google are o secțiune unde vorbește despre costurile proceselor în care este implicată. În cel mai recent raport, compania admite că este prinsă în dispute legale în Rusia, dar că acestea „nu vor avea un efect negativ semnificativ din punct de vedere material”.
E clar că procesul face parte din arsenalul de intimidare al Kremlinului dezlănțuit împotriva giganților tech din Occident, după invazia Ucrainei. Meta, TikTok, Google și chiar Wikipedia au fost amendate de nenumărate ori de către instanțele rusești în ultimii doi ani, iar motivele sunt mereu legate de faptul că mijloacele de propagandă sunt restricționate pe respectivele platforme.

1 Comentariu
Articole asemănătoare
Studiu: ce cred liceeni români despre fenomenul fake news
Două jurnaliste din Algeria, arestate pentru publicarea unui video cu un protest al femeilor
Fosta șefă interimară a TVR a primit un alt post important în instituție: cel de producător general
Macron vrea un indicator de credibilitate în presă; trusturile conservatoare denunță „tendințe autoritare”
Doi hackeri chinezi, acuzați de SUA că ar fi încercat să fure date în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv cercetări despre coronavirus