GDPR a dat peste cap Facebook. Amazon își menține poziția fruntașă
Cea mai recentă analiză marca Tradeville arată unul dintre efectele implementării GDPR, care afectează câștigurile giganților tehnologici, ca Facebook.
Compania condusă de Mark Zuckerberg nu a avut cel mai bun an: după scandalul cu Cambridge Analytica și numeroasele acuzații despre protecția datelor cu caracter personal, nici GDPR-ul nu ușurează situația. Tradeville notează că deși a înregistrat o creștere de 42% față de trimestrul II 2017, evoluția a fost sub așteptările pieței. Profitul net trimestrial a fost de 5,1 miliarde dolari, cu 31% peste cel din T2 2017, conform Hotnews.ro.
Deasupra Facebook se clasează Amazon, care a înregistrat creșteri impresionante și continuă să se extindă: „Amazon a raportat pentru trimestrul al II-lea din 2018 un profit net în creștere cu 92,2% față de aceeași perioadă a anului precedent, depășind așteptările pieței cu peste 100%. Vânzările companiei s-au majorat atât în America de Nord (30,46%), cât și pe plan internațional (21,40%), la cresterea pe plan regional contribuind și vânzarile Whole Foods, lanț de magazine dedicate produselor alimentare organice, achiziționat de Amazon în urmă cu un an”, se arată în document.

Articole asemănătoare
Aproape 30 de universități au fost atacate cibernetic de către hackeri chinezi
Publicația Novaya Gazeta, somată de Rusia să șteargă articolele în care Navalnîi este menționat
Rușii caută sfaturi pe Google despre cum să plece din țară sau să scape de armată
Majoritatea reclamelor sunt super-enervante. Noroc cu Marcel, care le va face mai bune
Facebook intră pe piața de gaming: o nouă aplicație va face competiție Twitch și YouTube