Fake news cu poze din The Walking Dead: cum a ajuns serialul despre o apocalipsă zombie să fie subiectul unei dezinformări
Pandemia de coronavirus a trezit destule teorii ale conspirației, multe dintre ele cu poze scoase din context, menite să inducă cititorul în eroare. Însă rar găsești poze din producții thriller americane cu zombie.
Este cazul unei postări populare printre utilizatorii de Facebook din Filipine, conform căreia numărul ridicat de decese din lume ar fi, în realitate, din cauza programelor de eutanasiere puse la cale de guverne, arată AFP.
”Știți de ce sunt mulți morți în alte țări și sunt mai ales vârstnici? Se datorează faptului că guvernele lor sunt practice. Ei se gândesc că, dacă guvernul acordă atenție și îngrijire adecvată seniorilor sau vârstnicilor, la sfârșitul efortului [persoanele] vor fi inutile, întrucât sunt deja neproductive, astfel încât acestea sunt deconectate de la ventilatoare. Pe scurt, eutanasia este ceea ce fac, de aceea sunt risipiți morții”, se arată în textul distribuit masiv pe rețeaua de socializare, în limba tagalog și engleză.
Postarea, care a fost publicată pentru prima oară pe 19 aprilie, a fost preluată cu exactitate și de alte conturi, fiind distribuită în total de sute de ori.
Pentru a susține aceste acuzații, utilizatorul care a postat pentru prima oară mesajul a atașat o poză în care pot fi văzuți mai mulți oameni, aparent morți. Cadrul este umplut de aparente cadavre, în fotografie fiind o singură persoană care iese în evidență prin faptul că ”a supraviețuit”.
Imaginea este, de fapt, din episodul apărut pe 4 noiembrie 2018 dintr-un serial american popular, The Walking Dead. Așa cum spune și titlul producției, serialul urmărește povestea unui grup de oameni care încearcă să supraviețuiască în timpul unei apocalipse zombie.
În comparația realizată de AFP, se poate observa cum fotografia din stânga, cea apărută pe Facebook, este asemănătoare cu cea din dreapta, din episodul amintit mai sus. Singura diferență este că prima imagine a fost mărită, pierzându-se din calitate – deci și din detalii.
FOLOSIREA POZELOR SCOASE DIN CONTEXT, O PRACTICĂ COMUNĂ
Manipularea prin imagini poate avea multe forme, cea mai cunoscută din prezent fiind clipurile deepfake. Folosirea unor poze scoase din context este o formă rudimentară de dezinformare, însă care este eficientă atunci când este folosită corect.
Sunt mai multe motive pentru care asocierea greșită unor imagini cu postări de pe social media sau articole de presă dă rezultate:
- În primul rând, studiile arată că mintea umană tinde să-și amintească mai multe detalii dintr-un text dacă acesta avea alăturată o imagine.
- Un alt factor este captarea atenției: dacă poza este destul de interesantă, șansele să citești descrierea cresc
- Nu în ultimul rând, atașarea unei fotografii într-o postare de pe social media ar putea crește semnificativ engagementul.
Articole asemănătoare
Viralul zilei: Naționalitatea soției îi dă bătăi de cap unui ministru britanic
Jurnalista fictivă Philomena Cunk, despre fake news: „Știrile false se întâmplau doar pe 1 aprilie”
Cum plănuiește un startup canadian să reînvie jurnalismul local
Reclamele politice care conțin dezinformare, în continuare o problemă pentru platformele de socializare
Redistribuirea online a criticilor la adresa Chinei încalcă noua lege a securității din Hong Kong