Facebook a eliminat o rețea de manipulare, asociată cu PSD
Patru pagini, 26 de conturi și un grup public au fost eliminate de către Facebook. Acestea activau în România și ar fi distribuit conținut părtinitor și știri false.
Nathaniel Gleicher, șeful pentru securitatea cibernetică a companiei americane, spune că ”Ei au împărtășit, de asemenea, conţinut care incita la dezbinare și au promovat conținut găzduit de câteva domenii care se prezentau ca site-uri de știri”, conform Hotnews.ro.

Scopul acestei rețele ar fi fost ”să inducă oamenii în eroare”, prin crearea unor pagini care ”imitau surse reale de știri, dar postau conținut partizan pro PSD”, se mai arată în poziția oficială a Facebook.
Nu numai că paginile distribuiau în mod constant conținut cu caracter vădit părtinitor, dar acestea erau legate parțial și de un social-democrat. Numele acestuia nu a fost dezvăluit de către Gleicher.
Timp de șase ani, rețeaua a investit 650 de dolari în publicitate – o sumă mică. Primele postări promovate au fost postate în 2013, în timp ce ultimele în 2019.
Întrebat de către jurnaliștii de la Hotnews dacă alegerile prezidențiale din România de la sfârșitul acestui an vor reprezenta o prioritate, Nathaniel Gleicher a spus că da.
Înainte de a elimina postările raportate, compania lui Mark Zuckerberg face o investigație folosindu-se de sisteme automate ce detectează comportament îndoielnic. În final, intervin parteneri din societatea civilă, diverse organizații și investigatori independenți.

Articole asemănătoare
X, platforma cu cea mai mare pondere de postări ce conțin dezinformare
Jurnalista franceză arestată pentru o investigație despre o presupusă operațiune de spionaj Franța-Egipt, eliberată
Etiopia vrea să facă concurență Facebook, Twitter și WhatsApp
Volumul de tranzacții cu NFT-uri scade cu 97%
Netflix sfidează Rusia. Compania refuză să transmită canalele televiziunilor de stat