Eurovision News Spotlight: o nouă rețea europeană pentru combaterea dezinformării

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a lansat Eurovision News Spotlight, o rețea colaborativă dedicată verificării informațiilor (fact-checking) și analizei prin inteligență open-source (OSINT). Inițiativa își propune să consolideze capacitățile instituțiilor media publice din Europa în lupta împotriva dezinformării și a conținutului fals distribuit online.

Rețeaua pornește cu participarea a 18 radiodifuzori publici, reunind proiectul „Alliance for Facts” al instituțiilor media publice din Franța – Radio France, France Télévisions, France Médias Monde, TV5Monde și INA – sub umbrela Eurovision News Spotlight, se arată în comunicatul EBU.

„Într-un mediu digital dominat de informații false, inexacte și manipulate, adevărul devine tot mai greu de identificat. Spotlight este o inițiativă esențială pentru a proteja integritatea jurnalismului de interes public,” a declarat Liz Corbin, director de știri în cadrul EBU. „Invităm toți membrii EBU să contribuie la această formă colectivă de apărare împotriva dezinformării.”

Proiectul urmărește colaborarea membrilor în eforturile de fact-checking transfrontalier; schimbul de informații, instrumente și metode de lucru, precum și accesul la cursuri, tutoriale și sesiuni interactive, coordonate de Eurovision News în parteneriat cu EBU Academy.

Pe lângă aceste activități, rețeaua va dezvolta materiale informative pentru a sprijini întreaga comunitate EBU și pentru a crește gradul de conștientizare publică cu privire la dezinformare și mijloacele prin care aceasta poate fi contracarată.

Rețeaua include, în prezent, următoarele instituții media: Eurovision News, ORF (Austria), RTBF (Belgia), Czech Television (Cehia), Yle (Finlanda), Radio France, France 24, RFI, France Télévisions, TV5MONDE (Franța, Belgia, Elveția, Monaco, Canada), Deutsche Welle și ZDF (Germania), LRT (Lituania), RTVE (Spania), Sveriges Radio și SVT (Suedia), SRF (Elveția), BBC (Regatul Unit) și Radio-Canada.

„Media publică este deja cea mai de încredere sursă de știri în peste 90% dintre țările europene. În actualul peisaj media, colaborarea este esențială pentru a ne menține angajamentul față de acuratețe, imparțialitate și adevăr”, a subliniat Derek Bowler, șeful departamentului de colectare a informațiilor de pe rețelele sociale din cadrul Eurovision News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *