Etichetele pe care Facebook le-a aplicat postărilor false ale lui Trump nu au reușit să le încetinească răspândirea
Una dintre măsurile pe care Facebook le-a adoptat cu dificultate, în urma presiunilor făcute de activiști și societate civilă, a fost aceea de limitare a expunerii postărilor înșelătoare ale fostului președinte american, Donald Trump, prin aplicarea unor etichete explicative.
Însă măsura se dovedește a fi insuficientă, întrucât aceasta nu reușesc să-i convingă pe oameni să nu mai distribuie conținutul. Informația a fost făcută publică de către BuzzFeed, care a avut acces la o discuție internă a companiei.
Un data scientist a dezvăluit că impactul pe care etichetele îl au este redus, întrucât rata de distribuire a postărilor catalogate ca fiind înșelătoare a scăut cu doar 8%. „Cu toate acestea, având în vedere că Trump are atât de multe distribuiri pe un post dat, scăderea nu va schimba share-urile în ordine de mărime”, ar mai fi spus angajatul, după ce un alt coleg a întrebat dacă există date despre eficacitatea etichetelor.
Totuși, mai spune acesta, scopul inițial al ”informs” – așa cum sunt numite intern etichetele – sunt utilizate „pentru a furniza informații factuale în contextul postării”. Compania nu se aștepta ca această măsură să limiteze răspândirea dezinformării, în ciuda faptului că aceasta este una dintre măsurile pe care comunitatea internațională ar fi vrut să o vadă de la Facebook.
citiți și: APROXIMATIV 300.000 DE POSTĂRI ÎNȘELĂTOARE, DEPISTATE DE TWITTER ÎN PREAJMA ALEGERILOR AMERICANE
Măsura luată de Facebook în preajma alegerilor prezidențiale din SUA nu prevedea și impunerea unor restricții, precum cea adoptată de Twitter. Cea din urmă a decis ca postările etichetate ca fiind înșelătoare să nu poată fi redistribuite fără comentariul personal al utilizatorilor, măsură care s-a dovedit eficientă, într-o oarecare măsură.
Articole asemănătoare
Cât de mult ne pasă despre datele noastre de pe internet
De la surse politice la realitate: cum s-a văzut în presă demisia lui Orban și numirea premierului interimar
Compania-mamă a The Guardian, cele mai bune rezultate financiare din 2008 încoace
Autoritățile au simplificat declarația pe proprie răspundere, necesară ieșirii din casă
Google și Washington Post vor cere angajaților să se vaccineze