Aplicația de socializare Twitter a anunțat că peste 70 de mii de conturi QAnon au fost șterse. Acțiunea a început încă de la sfârșitul săptămânii trec…
Timp de patru ani, cât a stat la Casa Albă, n-a fost săptămână ca Donald Trump să nu zică ceva și, astfel, să ajungă în atenția presei - în sensul neg…
Pe ultima sută de metri, cu puțin înainte să fie nevoit să îi predea mandatul președintelui ales, Donald Trump a luat câteva decizii importante.
Printre acestea se numără și grațierea unui fost consilier de-al său, găsit vinovat că a mințit privind…
Timp de două săptămâni, cât a reprezentat cea mai sensibilă perioadă din cadrul alegerilor americane, Twitter a aplicat ”etichete contextuale” la apro…
Pe măsurile de alegerile prezidențiale americane se apropie, mai multe persoane publice au atras atenția posibilității degenerării situației.
Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, s-a arătat recent îngrijorat pe peisajul social din Statele Unite ale Am…
Săptămâna trecută, o fotografie cu o mulțime mare de oameni a început să circule pe rețelele de socializare, lăsând impresia că ea a fost surprinsă la un miting pro-Trump din Florida și că reprezintă dovada susținerii de care actualul președinte se b…