Egipt: o activistă a fost închisă că ”a răspândit fake news”, după ce a denunțat public hărțuirea sexuală
O activistă din Egipt a fost reținută de autorități la scurt timp după ce a denunțat public cazurile de hărțuire sexuală din țara sa, cu care se confruntă mii de femei zilnic.
Instanța de judecată a acuzat-o pe Amal Fathy – soția președintelui Comisiei Egiptene pentru Drepturi și Libertăți, o organizație independentă – că ”a răspândit fake news care dăunează securității naționale” și a primit doi ani de închisoare. Sentința ar putea fi suspendată prin plata a 1,120 de dolari și o amendă de 560$, conform BBC.
În luna mai, aceasta a postat pe rețelele de socializare un video în care povestea cum a fost hărțuită sexual de două ori în aceeași zi. Fathy a acuzat statul că eșuează în protejarea femeilor. Două zile mai târziu, activista a fost arestată în Cairo, iar procesul a avut loc patru luni mai târziu.
Pe lângă acuzațiile de fake news, femeia se mai confruntă cu acuzații separate, de „apartenența la un grup terorist”, ”incitarea la acte teroriste” și” publicarea de știri false”.
Amnesty International a adăugat că sumele cerute de instanță au fost plătite, însă activista va mai rămâne în detenție cel puțin până pe 30 decembrie, când va avea o altă înfățișare în fața judecătorilor.

Articole asemănătoare
X va permite brandurilor să ruleze reclamele doar pe profilurile unor creatori de conținut selecți
Dacă celelalte rețele de socializare nu-l vor, Trump are în plan propria sa platformă de social media
Televiziunea italiană a făcut show misogin chiar de ziua împotriva violenței asupra femeilor
Arabia Saudită, noi promisiuni privind cazul lui Jamal Khashoggi
Propagandă rusă încearcă să discrediteze investigațiile Bellingcat prin articole fără logică