Ea e Adela, spioana rusoaică la Napoli, infiltrată în baza NATO
O tânără zâmbitoare în rochie de seară, care ridica paharul la sediul NATO din Napoli, este protagonista celei mai senzaționale operațiuni a serviciilor secrete realizate de Moscova în Italia, după cum reiese dintr-o anchetă efectuată timp de zece luni de cotidianul La Repubblica împreună cu publicațiile Bellingcat, Der Spiegel și The Insider, scrie Editiadedimineata.ro, citând La Libre Belgique.
Cina de gală de la cartierul general al NATO din Napoli îi vedea adunați la mese pe toți cei mai importanți ofițeri, însoțiți de soții și oaspeți distinși. Înainte de a începe, comandantul a cerut liniște și a scandat: „Să ciocnim în cinstea Alianței Atlantice!”. Nu și-ar fi putut imagina că, împreună cu el, va ridica paharul și un spion din serviciile secrete ruse, o tânără zâmbitoare în rochie de seară: protagonista celei mai senzaționale operațiuni secrete desfășurate de Moscova în Italia.
O investigație care a durat 10 luni
O investigație efectuată timp de zece luni de cotidianul La Repubblica, împreună cu site-ul de investigații Bellingcat, săptămânalul Der Spiegel și The Insider a reconstituit misiunea secretă condusă timp de aproape zece ani de o femeie misterioasă, cu o identitate pe cât de complexă, pe atât de falsă: Maria Adela Kuhfeldt Rivera, născută în Peru din tată neamț.
O tânără de 30 de ani cosmopolită și încrezătoare în sine, care vorbește șase limbi străine și a deschis o companie pentru producerea de bijuterii, apoi a intrat în cercurile mondene din Napoli și, în cele din urmă, a reușit să se infiltreze în personalul bazei NATO și al Flotei a VI-a a SUA: vârful operaţional al puterii militare occidentale în Europa. O Mata Hari modernă, care s-a remarcat prin comportamentele ei seducătoare și a lăsat o mulțime de inimi frânte înainte de a dispărea fără urmă.
Urma principală care o leagă de serviciile secrete de la Moscova este pașaportul rusesc folosit pentru a intra în Italia: aparține aceleiași serii speciale folosite de 007 din GRU, serviciile de informații militare aflate sub ordinele Kremlinului, cei care au încercat să îi otrăvească cu gaz pe Serghei Skripal și pe producătorul bulgar de arme Emilian Gebrev.
Citiți mai multe AICI.
Articole asemănătoare
Politician republican, suspendat pe rețelele de socializare după ce a amenințat agenții FBI cu moartea
Astăzi începe a doua ediție a Școlii de Media Digi24
Numărul jurnaliștilor uciși în Gaza a ajuns la 68
Threads s-a lansat oficial în Uniunea Europeană
„Gaslighting”, desemnat cuvântul anului 2022. Cum este folosit în contextul dezinformării