Duolingo face schimbări în materie de lecții oferite pe platforma sa de învățare. Recent, compania a anunțat că va introduce lecții de matematică și exerciții mintale.
Anunțul a fost făcut în cadrul Duocon, o conferință anuală care prezintă inovațiile și planurile companiei. Mișcarea reprezintă prima încercare a Duolingo de a oferi cursuri din afara sferei lecțiilor de limbi străine pentru care a ajuns cunoscută.
Duolingo Math va oferi cursuri de matematică destinate elevilor de școală primară, în timp ce exercițiile mintale sunt destinate persoanelor peste 13 ani. Scopul acestora este de a îmbunătății abilitățile matematice, dar și pe cele de gândire. La fel cum ne-a obișnuit deja, Duolingo va oferi recompense care se aseamănă cu cele din jocurile video pentru a menține interesul și atenția utilizatorilor.
Într-un reportaj The Guardian de la finalul anului trecut, un expert lingivistic sublinia faptul că aplicațiile care oferă lecții de limbi străine nu sunt suficiente pentru a învăța limba respectivă. Cel mai eficient lucru pe care putem să-l facem este să comunicăm cu alți oameni, vorbitori nativi ai acelei limbi, pentru a înțelege pe deplin straturile și substraturile limbii.
„Limbajul înseamnă interacțiunea cu alți oameni, nu este ceva ce facem singuri. Marea provocare a învățării unei limbi străine este ca mintea noastră să reunească toate aceste elemente în mod creativ și să ia decizii: cum pronunț asta? Ce fel de cuvinte aleg? Și cum le pun împreună într-o propoziție corectă din punct de vedere gramatical sau în bucăți mai mari care să producă conversații?”, a declarat expertul în reportaj.
La fel ca în cazul cursurilor de limbi străine, cele de matematică sau cele pentru gândire ar trebui cuplate cu exerciții practice care să stimuleze creativitatea și să consolideze fundația teoretică pe care Duolingo o oferă.
Leave a Comment