Dăncilă lăudată în Sputnik pentru „dialogul foarte curajos” cu Erdoğan
Una dintre paginile oficiale ale propagandei Federației Ruse, Sputnik.md, nu pierde ocazia să o laude pe premierul Dăncilă pentru „discursul foarte curajos” al acesteia după întâlnirea de la Ankara cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan.
Potrivit Sputnik, Turcia se afirmă, „sub conducerea unuia dintre cei mai remarcabili lideri mondiali actuali, Erdogan”, ca un jucător dinamic în aceste domenii, atât în NATO, cât și în plan regional. Administrația Erdogan este elogiată și de data aceasta de site-ul rusesc pentru „viziunea distinctă și strategia realistă și vizionară”, care este însă „criticată de grupuri de presiune euro-atlantice, inclusiv din România, ceea ce înseamnă că și asupra premierului Dăncilă se vor dezlănțui critici și acuzații”.
Premierul Dancilă este lăudată de portavocea Kremlinului pentru „cuvintele foarte curajoase” când a abordat și „spinoasele chestiuni ale securităţii şi apărării”. Celor de la Sputnik nu le scapă însă ocazia să-și afișeze fățiș poziția anti-Occidentală, inserând mici aluzii: „Dăncilă a continuat discursul curajos, confirmându-i fără echivoc președintelui Erdogan că România va continua să susţină parcursul european al Republicii Turcia. Desigur, în condițiile în care Europa va înțelege că Turcia lui Erdogan nu se umilește!”.
Aberațiile continuă pe parcursul articolului, „…puternicul lider de la Ankara dezvoltă un sistem de echilibru în zona orientului apropiat, majoritar musulman, în ideea unei stabilități, nu a perpetuării stării care a dus la destabilizarea generală, inclusiv la fenomenul migrației, care afectează acum Europa”. În realitate, Turcia lui Erdoğan s-a amestecat în războiul civil din Siria pentru a-și urmări propria agendă politică, folosindu-se de acest conflict pentru a deschide un front împotriva kurzilor.
Liderul de la Ankara a mai precizat că „nu vom uita niciodată sprijinul care ne-a fost acordat de către România la încercarea loviturii de stat care a avut loc pe 15 iulie şi vom ţine legătura strânsă cu toate autorităţile române pentru a ne sprijini şi a face paşii necesari împotriva persoanelor şi instituţiilor din România care au legături cu organizaţia FETO”. Liderul FETO, Fethullah Gulen, este găzduit de Statele Unite, care refuză să-l extrădeze, în ciuda insistențelor Ankarei.
Amintim că Sputnik.md laudă în mod constant marii autocrați contemporani precum Viktor Orban, Erdoğan sau Vladimir Putin. Totodată, site-ul a lăudat în mod constant personaje din interiorul PSD, precum Liviu Pleșoianu, Eugen Orlando Teodorovici sau Liviu Dragnea.
Articole asemănătoare
Fruntași la imigrația internă în UE. Unde se află marile comunități de români
O nouă metodă de a ajuta oamenii din Ucraina: închirierea de apartamente prin Airbnb
Uite codul, nu e codul! O autoritate condusă de un vechi membru PSD cere Rise Project să-și divulge sursa EXCLUSIV
Cum au devenit știrile false o afacere profitabilă pentru sponsorii lor
GDPR, un alt click în plus. Protecția datelor rămâne un mister