Controversata lege “anti-dezinformare” a Spaniei ar putea să fie o amenințare la adresa democrației
Consiliul spaniol de Securitate Națională a adoptat, în decursul lunii trecute, o lege descrisă ca fiind armă a autorităților iberice împotriva dezinformării – însă modul în care aceasta a trecut lasă mari semne de întrebare.
Legea, numită „procedura de intervenție împotriva dezinformării”, ar urma să permită supravegherea rețelelor de socializare pentru depistarea propagandei externe, precum și să stabilească pașii de urmat pentru blocarea acesteia.
Însă oricât de bine ar suna în teorie, organizația non-profit Reporters without Border pentru protecția jurnaliștilor susține că proiectul are câteva hibe. Una dintre problemele ridicate de către RSF este lipsa consultărilor publice cu persoanele avizate privind fenomenul fake news.
„Aspectele care îngrijorează RSF includ faptul că o comisie formată din membri guvernamentali cu puteri slab definite este responsabilă de implementarea acesteia și de a decide și ce constituie dezinformare și ce nu.Acest lucru este agravat de eșecul consultării asociațiilor de jurnaliști și a reprezentanților societății civile în elaborarea documentului, despre care ambiguitatea formulării este tulburătoare”, se arată pe blogul organizației.
În plus, RSF mai găsește îngrijorătoare lipsa opiniei Ministerului Educației, care are „un rol esențial în măsura în care doar o societate care este instruită să identifice informații fiabile și exacte este capabilă să combată un fenomen atât de complex precum dezinformarea”.
De cealaltă parte, guvernul iberic susține că nu are intenții ascunse, legea vizând doar propaganda externă care ar putea să afecteze securitatea națională sau rezultatele alegerilor, însă textul lasă loc de interpretări.
Articole asemănătoare
Al doilea jurnalist ucis în Mexic în 2019: Jesus Ramos Rodriguez lua masa când a fost asasinat
Facebook nu vrea să-i notifice pe cei 533 de milioane de utilizatori ale căror date au fost expuse online
Primăria Capitalei vrea să dea în judecată Libertatea, acuzând că documentele dintr-o investigație au fost ”obținute într-un mod ocult”
Oficiali ai ONU solicită o anchetă privind uciderea jurnalistei Al Jazeera Shireen Abu Akleh
Hackeri iranieni și ruși vizează politicieni și jurnaliști britanici