CNN și New York Times vor realiza un documentar despre mogulul de presă Rupert Murdoch
CNN și New York Times, două dintre cele mai mari nume din industria media americană, vor realiza un documentar despre mogulul de presă Rupert Murdoch, susțin surse apropiate producției.
Documentarul va consta în mai multe părți și își propune să facă lumină în ceea ce-l privește pe omul de afaceri american de origine australiană, care deține cel mai urmărit post TV din Statele Unite ale Americii, conform Miami Herald.
De ce CNN și New York Times
De-a lungul timpului, Rupert Murdoch și familia sa au fost în centrul atenției presei politice, dar și a culturii pop. Inclusiv New York Times a realizat o investigație cuprinzătoare cu privire la afacerile mogulului de presă, realizată de Jonathan Mahler și Jim Rutenberg. Aceștia vor face și ei parte din proiect, dată fiind popularitatea articolului ”How Rupert Murdoch’s Empire of Influence Remade the World”, publicat în aprilie 2019.
Pe de altă parte, CNN a fost principalul canal de televiziune din SUA până în urmă cu aproape două decenii, când a apărut Fox News. În anumite instanțe, cele două posturi încă se luptă în audiențe în timpul evenimentelor de importanță majoră, CNN dominând acest segment. Mai mult, unul dintre prezentatorii stației, Brian Stelter, a publicat anul trecut o carte despre Fox News.
În ultimii ani, New York Times a început o investiție în conținutul video, cel mai recent documentar produs fiind despre cariera cântăreței americane Britney Spears, celebritatea și popularitatea ei în cadrul culturii americane și situația legală în care se află din 2008, care a stârnit mișcarea #FreeBritney. Finanțele lui Britney Spears sunt controlate de către tatăl său, sub aspectul incapacității acesteia de a avea grijă de ele.
”The New York Times Presents: Framing Britney Spears” a stârnit un trend pe rețelele de socializare, utilizatorii militând pentru eliberare artistei americane de sub controlul familiei sale.

Articole asemănătoare
Spotify a eliminat 70 de episoade ale podcastului lui Joe Rogan din cauza declarațiilor rasiste
Compania rusă Gazprom a preluat controlul celei mai mari rețele de socializare din țară, VKontakte
Angajații New York Times se plâng de comentariile redactorului-șef despre tinerii jurnaliști
Mai mult de jumătate din jurnaliștii din Hong Kong au admis că se auto-cenzurează de teamă
Ambasada SUA în România: „În încercarea de a fura informații despre dezvoltarea unui vaccin, grupul rusesc «APT29» a atacat surse guvernamentale”