Ce se mai întâmplă în lumea presei: nemulțumirile sindicatelor din TVR, cazul din Caracal, dilema înregistrărilor
MediaStandard.ro vă oferă o imagine de ansamblu asupra a ceea ce se mai întâmplă în lumea presei.
După o lungă perioadă în care Televiziunea Română s-a aflat în scandal, conducerea TVR respinge acuzațiile aduse de către sindicate. Paginademedia.ro relatează că Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind și Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala TVR au cerut președintelui Klaus Iohannis și premierului Viorica Dăncilă să demită conducerea televiziunii publice, dar și să aducă o echipă de profesioniști în loc.
Angații SRTV denunță mai multe nereguli, printre care și ”Lipsa de transparență privind situația numărului de angajări din actualul mandat al PDG Doina Gradea”, ”Lipsa de transparență în alcătuirea proiecției de buget și a proiectelor”, precum și ”Încălcări repetate ale legislației muncii, a legii informațiilor de interes public, desconsiderarea și discriminarea partenerilor sociali”.
Aceeași publicație online menționează în acest articol că TVR dezminte acuzațiile și chiar contestă legalitatea sindicatelor.
„În Televiziunea Română activează mai multe organizaţii sindicale, fără ca vreuna dintre acestea să fie reprezentativă la nivel de unitate (…) Un sindicat este reprezentativ la nivel de unitate dacă 50 + 1 dintre angajaţi aderă la organizaţia sindicală respectivă şi dacă deţine o sentinţă judecătorească în acest sens, document care, în prezent, nu există pentru niciunul dintre sindicatele din cadrul SRTv”, se arată în comunicatul citat de Paginademedia.ro.
Cazul din Caracal, subiect fierbinte de mai bine de o săptămână
S-a făcut o săptămână de când presa a început să relateze constant despre evoluția cazului Alexandrei, fata dispărută în Caracal și presupus ucisă de Gheorghe Dincă.
Acest lucru se poate vedea atât în topul trend-urilor de pe Google, cât și în presă. Românii au căutat de mii de ori detalii despre caz și cum apăreau noi detalii, se updata și lista de cuvinte cheie căutate pe motor. Nu trece o zi, așa cum observăm aici, fără ca subiectul să se afle pe listă.
Totodată, Libertatea.ro a realizat o rubrică separată pentru caz. Cititorii pot accesa secțiunile ”Știri”, ”Opinii”, ”Entertainment”, ”Sport”, ”Lifestyle” și ”Crimele din Caracal”.
Conform Rubrika.ro, primul analizator automatizat de știri din România, cea mai populară știre din online este publicată de Adevărul.ro în urmă cu șase zile și care are un reach potențial de 3.643.545 utilizatori. La fel de bine a prins un alt articol realizat tot de Adevărul, despre o crimă similară care a schimbat legea (Reach potențial: 6.164.941 utilizatori). Digi24.ro a publicat, în urmă cu 4 zile, declarația avocatului cum că Gheorghe Dincă și-ar fi recunoscut crimele. Și ea ar putea genera un reach de 2.202.711 utilizatori.
Este de menționat că derapajele și speculațiile au făcut și ele subiectul câtorva articole sau chiar emisiuni TV.
Dilema înregistrărilor
Familia ultimei fete dispărute în Caracal, Alexandra, a cerut înregistrările de la STS cu convorbirile efectuate între fata de 15 ani și operatorii Serviciului de Urgență. Ulterior, Alexandru Cumpănașu (vărul tatălui Alexandrei) a făcut publice stenogramele, însă o parte din presă a auzit și înregistrările.
În postarea de pe Facebook, Cumpănașu a menționat că familia nu dorește să fie făcute publice înregistrările audio, însă Libertatea a publicat o bucată de 36 de secunde dintr-un apel. Motivația este expusă în articol:
”Libertatea a decis să publice pasajul audio din trei motive:
1. Familia l-a ascultat deja, chiar astăzi, pus pe calculatorul soției lui Alexandru Cumpănașu mamei și tatălui Alexandrei.
2. Considerăm că e de interes public ca oamenii să audă calmul cu care Alexandra transmite informațiile, mai ales în contradicție cu tratamentul, vizibil nu aici, ci în stenograme și în restul înregistrărilor, pe care i l-au aplicat autoritățile.
3. Tonul este important și credem că publicul are dreptul să afle cum sunt tratați cetățenii la 112. Chiar dacă în acest pasaj tonul autorităților este normal, în altele el i-a înfiorat pe toți cei care le-au ascultat. Sperăm ca acest pasaj să fie completat, mai târziu, și de celelalte momente, pentru că nu e normal ca în Parlament, la Parchet sau în CSAT să asculte și să spună că ”e inuman„ și publicul să nu poată constata acest tratament inuman”.
Reacțiile nu au întârziat să apară, după cum chiar cotidianul în cauză o arată aici. Au existat atât reacții pro, cât și contra, în funcție de viziunile personale ale fiecăruia. Totodată, s-a început și o dezbatere privind deontologia meseriei, întrucât au existat voci care susțin că nu este în interesul public ca înregistrările să fie expuse.
Articole asemănătoare
Minciuna online capătă noi forme: după știrile false, acum avem fenomenul pseudo-reclamelor
X își schimbă strategia publicitară, în urma scandalului generat de Elon Musk
Presa românească online, în pericol: Dan Tăpălagă este noua țintă a lui Liviu Dragnea
STUDIU: Instagram, cea mai dăunătoare rețea de socializare pentru sănătatea mintală a tinerilor
YouTube, criticată pentru insuficiența măsurilor de combatere a dezinformării