Ce ne învață un militar prusac din secolul al XVIII-lea despre războiul din mediul online de astăzi
În urmă cu jumătate de secol două computere, unul aflat la Universitatea din California și celălalt la Stanford, au fost conectate și au format prima rețea din lume. Aceasta s-a numit ARPANET, după numele laboratorului militar care a finanțat acest proiect. În anii ce au urmat, s-a dezvoltat o adevărată rețea de astfel de rețele, ce avea să fie cunoscută sub numele de INTERNET.
Odată cu ascensiunea și dezvoltarea social media, internetul a trecut prin mai multe schimbări, permițând în final utilizatorilor să devină colectori și distribuitori (share) de informații. Simultan, internetul a devenit însă și altceva: un câmp de luptă unde însăși informația a devenit o armă. Online-ul a devenit astăzi la fel de vital pentru guverne, ca și pentru agențiile de publicitate. Fie că scopul îl constituie câștigarea unor alegeri sau vânzarea unor albume, cu toții folosesc tactici similare. În unele privințe, terenul digital de bătălie este complet diferit de câmpul de luptă convențional. Dar nu toate lucrurile sunt noi, deoarece există și elemente perene în privința războiului clasic, aplicabile și războiului din mediul digital. Cel mai bun loc pentru a înțelege toate acestea este cu trecutul.
Despre războiul digital
Carl von Clausewitz celebrul strateg militar prusac, născut în 1780, adică cu aproximativ 200 de ani înainte de inventarea internetului, a devenit notoriu pentru cariera sa militară. A intrat în armata prusacă la vârsta de numai 12 ani. Câțiva ani mai târziu, în momentul în care Napoleon mătura în mai multe bătălii succesive armatele coalizate împotriva lui, Clausewitz decidea să își dedice viața studiului fenomenului războiului. După moartea acestuia în 1831, soția sa a decis să publice munca de-o viață a lui Clausewitz. Așa a apărut volumul intitulat „Despre Război”. Influența lui Clausewitz asupra gândirii militare este incontestabilă, acesta introducând concepte precum „ceața războiului” – confuzia inerentă sau „fricțiune” – modul în care planurile de pe hârtie nu se potrivesc de cele mai multe ori cu realitate din teren.
Cea mai celebră observație făcută de militarul prusac se referă la natura conflictului. Lui Clausewitz îi aparține celebrul dicton potrivit căruia războiul înseamnă de fapt politică prin alte mijloace. Tot pentru Clausewitz, victoria însemna identificarea și neutralizarea „centrului de greutate” al adversarului. Acest lucru putea însemna înfrângerea armatei inamice pe câmpul de luptă. Dar lupta directă nu însemna de fiecare dată și calea cea mai eficientă. Așa cum explică militarul prusac, „elementele care țin de moral sunt printre cele mai importante în război”. Altfel spus, diminuarea moralului adversarului îți poate aduce victoria înaintea bătăliei de pe câmpul de luptă.
Tacticile descoperite de Clausewitz au fost puse în practică aproape imediat după moartea lui. La câteva decenii de la inventarea telegrafului, radioul a servit drept o armă importantă pentru demararea unor războaie informaționale menite să distrugă moralul inamicului. De fapt, fiecare nouă tehnologie a fost folosită de diverse state în încercarea de a duce un război informațional în paralel cu unul fizic. Spre exemplu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, posturile de radio germane transmiteau în Marea Britanie, folosind propaganda ca arma paralelă în conflict. Totuși, aceste mijloace erau doar la îndemâna guvernelor. Internetul a schimbat însă lucrul acesta. Social media de astăzi a transformat aproape orice individ într-un colector și distribuitor de informații. Atacarea centrului de greutate al adversarului necesită astăzi doar un smartphone conectat la internet. Inamicul poate destabiliza și polariza un stat întreg folosindu-se doar de câțiva trolli pe care îi lansează în mediul online.
Războiul pentru mințile noastre
Datorită dezvoltării internetului, indivizii, companiile și națiunile au trebuit să-și petreacă ultimele decenii încercând să înțeleagă amenințările digitale și să-și adapteze structurile și strategiile pentru a face față acestor provocări. Toată lumea face parte din acest nou tip de luptă. Dacă sunteți online, atenția dumneavoastră devine un teritoriu disputat. State, companii și persoane de care nu ați auzit niciodată luptă pentru atenția dumneavoastră. Tot ceea ce urmăriți, distribuiți sau apreciați, face parte din acest câmp de bătălie nou. Centrul de greutate reprezintă în acest context, mințile noastre, ele constituind și mijlocul prin care se poate ataca moralul unei națiuni. Succesul unei tabere depinde de capacitatea noastră de a recunoaște acest nou tip de război informațional și de a reacționa în cauză.
Articole asemănătoare
Sputnik și cifrele date de UE, din două lumi paralele EXCLUSIV
Cazul adevaruldespredaci.ro – DACOPATIE feroce și FALSIFICARE grosolană a istoriei! EXCLUSIV
Directorul unui site de ştiri din Mexic a fost asasinat. Unul dintre jurnaliștii săi a avut aceeași soartă
Apple avertizează jurnaliștii și politicienii indieni din opoziție cu privire la un atac cibernetic susținut de stat
Facebook blochează în mod disproporționat reclamele axate pe sănătatea femeilor