Ce articole îi atrag pe români: cancanul și sexul, în topul preferințelor cititorilor
Românii sunt atrași de știrile senzaționale și de știrile cu referințe sexuale sau pornografice, acestea fiind tipurile de articole care adună cele mai multe accesări în mediul online, potrivit datelor publicate de paginademedia.ro.
Publicația a realizat, pe baza datelor Biroului Român de Audit Transmedia, topul celor mai citite articole ale săptămânii trecute (20-26 ianuarie). În mod suprinzător, printre primele 20, nu există niciunul despre politică sau despre epidemia care pare să-i îngrijoreze pe cei mai mulți dintre noi.
În titlurile acestora se disting foarte multe exclamații, numeroase cuvinte din câmpul lexical al sexului și mulți termeni folosiți pentru a determina o puternică reacție emoțională în cititor. De la presupuneri și exagerări, până la ,,ipostaze senzuale”, titlurile știrilor care aduc sute de mii de accesări sunt marcate de senzațional și de trivial. În ordine descendentă, în funcție de numărul de accesări, acestea sunt cele mai vizualizate trei știri de săptămâna trecută:
- ,,Femeile declară: astea sunt pozitiile ideale in mașină… ” (promotor.ro) – aproximativ 770.000 de accesări
- ,,Michael Schumacher a ajuns o mumie! Un celebru neurochirurg suține că fostul pilot este <<în ultimul stadiu de degradare>>” (ciao.ro) – aproximativ 750.000 de accesări
- ,,Apariție aproape porno a Wandei la o emisiune TV! Cum a putut să intre în direct” (sport.ro) – aproximativ 570.000 de accesări
Totuși, nu ar trebui nici să ne uimească și nici să ne dezamăgească aceste rezultate. Nu este nimic condamnabil în dorința oamenilor de a citi informații care nu îi influențează și care le permit să aibă impresia că pătrund în viețile altora. Fiind nesemnificative pentru viața lor reală, ele au o importanță aparte în a face oamenii să se simtă eliberați, pentru scurt timp, de greutățile lor. Cel mai probabil, majoritatea celor care au accesat aceste materiale nu duc o viață de invidiat și este normal să se implice imaginar în viețile altora.
Totodată, chiar dacă societatea are, în general, o atitudine din ce în ce mai deschisă față de subiectele sexuale, pentru mulți sexul reprezintă încă un tabu social. Fiind o temă despre care nu pot discuta liber cu alte persoane, nu este de mirare că mulți oameni aleg să citească orice fel de material centrat în jurul acesteia, pentru a obține validare personală sau pentru a-și completa cunoștințele. Am putea spune că atât materialele de tip cancan, cât și materialele cu teme sexuale au o funcția de a-i auta pe oameni să se elibereze de stres, presiuni și temeri.
Articole asemănătoare
Datele utilizatorilor occidentali de social media, recoltate de China
Facebook Messenger va emite alerte de securitate pentru a proteja utilizatorii minori de păcăleli
O altă publicație din Hong Kong pune lacătul pe ușă, din cauza presiunilor Chinei
Apple a eliminat mai multe aplicații de VPN la cererea autorităților din Rusia
Co-fondatoarea publicației rusești Meduza, vizată de spyware-ul Pegasus