Chiar dacă pandemia începe să se estompeze din conștiința publică, narațiunile împotriva vaccinării anti-COVID sunt încă puternice. Ele își au locul lor pe internet, uneori în același loc în care se află fascinația pentru Vladimir Putin.
Mai mult, cazul pe care urmează să îl prezint arată că, uneori, articolele sau postările satirice sunt luate prea în serios și sunt răspândite ulterior ca fiind informații legitime, factuale.
În ultimele zile, pe Twitter au apărut multe postări despre cum Rusia scapă de toate vaccinurile COVID, la ordinul lui Vladimir Putin. De asemenea, este important de menționat că ceea ce a dat mai multă amploare acestei povești a fost faptul că, potrivit presei ruse, un om de știință rus implicat în dezvoltarea vaccinului Sputnik V COVID-19 al țării ar fi fost găsit strangulat cu o curea în apartamentul său, scrie Snopes.
Așadar, care este adevărul?
Dezinformarea este de fapt inspirată dintr-un articol publicat la 4 martie 2023 pe site-ul satiric de știri Real Raw News. În articolul intitulat „Putin ordonă distrugerea tuturor vaccinurilor Covid-19 din Rusia”, se susține că președintele rus Vladimir Putin „a ordonat distrugerea tuturor stocurilor de vaccinuri Covid-19 de pe teritoriul rusesc, invocând o legătură de netăgăduit între ceea ce a fost supranumit «vax-ul de la Moscova» și o creștere bruscă a infecțiilor cu HIV la persoanele vaccinate”.
Cu toate acestea, mai jos se spune, de asemenea, că liderul de la Kremlin a ordonat și executarea a 130 de oameni de știință după ce propria sa fiică a contractat HIV:
„Putin, a adăugat el, a rămas «pur-sânge», adică nevaccinat, dar una dintre fiicele sale a fost diagnosticată cu HIV la două săptămâni după ce și-a făcut a treia injecție.
«Președintele Putin i-a spus să nu mai facă niciun vaccin, dar ea este occidentalizată, a acceptat minciunile, iar acum trebuie să rămână pe medicamente toată viața ei. Acest lucru l-a înfuriat pe președintele Putin», a declarat Zakharov.
Diagnosticul fiicei a fost picătura care a umplut paharul. Miercuri, Putin a decretat ca vaccinurile Covid-19 să fie distruse și a interzis toate importurile de vaccinuri. Armata rusă, a declarat sursa noastră, a distrus deja vaccinurile în spitalele din Moscova, Sankt Petersburg, Kazan, Chelyabinsk, Samara, Nijni Novgorod și Saratov și a fost nevoită să «adoarmă» personalul spitalicesc care s-a împotrivit epurării vaccinurilor. Putin ar fi declarat că nu se va odihni până când fiecare fiolă nu va fi spartă”, se arăta în articolul de pe Real Raw News.
Pe de altă parte, investigația privind moartea cercetătorului implicat în dezvoltarea Sputnik V ar fi arătat că moartea a fost o crimă domestică, care a plecat de la un conflict.
În plus, nu există nicio dovadă științifică care să indice că vaccinarea împotriva COVID duce la dezvoltarea HIV. Însă preluarea de-a bună a articolului satiric, împreună cu informația morții cercetătorului, a generat dezinformare, pe fondul neîncrederii utilizatorilor în vaccin. La această situație a contribuit și imaginea pe care Vladimir Putin o are în rândul grupurilor anti-vax.
Vladimir Putin și grupurile anti-vaccin.
Un articol publicat în luna martie a anului trecut de Mother Jones arată că grupurile anti-vaccin online au devenit un focar de teorii ale conspirației pro-Rusia cu privire la conflictul din Ucraina.
De exemplu, autorul notează că ”într-un grup Telegram cu 52.000 de adepți, numit Covid Vaccine Injuries, un membru a postat despre un viitor videoclip, spunând: «Intenționez să expun, pentru prima dată, folosind informații pe care nu le-am mai împărtășit până acum, modul în care conflictul din Ucraina, vaccinurile și The Great Reset sunt legate între ele»”. The Great Reset este o altă teorie a conspirației, care afirmă că pandemia a fost folosită pentru a spăla oamenii pe creier.
Explicația acestui amestec ciudat de anti-vax și pro-Putin se află în profilul acestor grupuri – ceea ce înseamnă că nu este neapărat o campanie activă de dezinformare a Rusiei, ci mai degrabă particularitățile care aduc împreună aceste persoane și care își împărtășesc reciproc conspirațiile. Aceștia nu au încredere în guvernele occidentale, în special în cel american. De partea opusă este percepută a fi Rusia, care încearcă să se prezinte ca atare. Nu este surprinzător faptul că Donald Trump, care a obținut o mare parte din sprijinul acestor grupuri (și uneori a devenit eroul lor – a se vedea QAnon), s-a referit în mod constant la Vladimir Putin, care este de asemenea descris de către mașina sa de propagandă ca un om care este împotriva a tot ceea ce este occidental.
Leave a Comment