
Bitcoin împlinește zece ani – istoria celei mai de succes criptomonede EXCLUSIV
Acum un deceniu, economia lumii avea să se schimbe într-un mod neașteptat – Bitcoin, cea mai populară monedă virtuală, a fost creeată.
”Nașterea” Bitcoin este la fel de interesantă precum parcursul economic al monedei. În 2008, domeniul bitcoin.org a fost înregistrat, ca la câteva luni mai încolo (noiembrie 2008) mai mulți internauți să primească lucrarea lui Satoshi Nakamoto, ”Bitcoin, un sistem peer to peer cu bani”.

Dacă vă întrebați cine este Satoshi Nakamoto – ei bine, nimeni nu știe identitatea reală. Însă se știe că este aceeași persoană (sau grup de persoane) care a (au) înregistrat domeniul de care am amintit mai sus.
Primul bloc a fost minat de Nakamoto în prima lună a anului 2009, obținând 50 de Bitcoins. La scurt timp, programatorul Hal Finney a fost prima persoană care a tranzacționat moneda. Acesta s-a aflat și printre contribuitorii originali.
Gavin Andersen, software developer, a primit în anul 2010 de la Satoshi Nakamoto cheia de alertă şi codul sursă de control. Una dintre problematicile cu care Andersen s-a confruntat a fost eliminarea unui posibil control centralizat astfel încât „dacă era să fie lovit de autobuz, reţeaua ar fi continuat să funcţioneze fără probleme”.

În momentul actual, Bitcoin este cea mai valoroasă criptomonedă, o unitate valorând aproximativ 25,730 de lei (6,261 de dolari americani, 5517 de euro). Prima tranzacție ar fi avut loc acum opt ani – un utilizator a plătit 10.000 de Bitcoins pentru două pizza.
Așa cum puteți observa în cea de-a doua imagine, este impresionantă evoluția monedei virtuale. Dacă în 2009 valoarea unei unități era aproape infimă, pe 8 iulie 2011 se observă prima creștere majoră (31 de dolari), ca la sfârșitul anului valoarea acestuia să scadă la 2$. Deși mia a fost atinsă în noiembrie 2013, n-a ținut mult.
Articole asemănătoare
China vrea ca peste 200 de instituții media să răspândească propagandă despre cum a răspuns Beinjingul pandemiei
Cum a relatat presa internațională cazul crimei din Caracal
O trecere în revistă a acuzațiilor de luare de mită și șantaj adresate oamenilor de presă
Combaterea fake news începe din școală. Ovidiu Raețchi: Nu mai putem sta deoparte EXCLUSIV
Vezi ce au căutat românii pe Google săptămâna aceasta