Baronul Münchhausen trăiește: pe durata Campionatului Mondial, poliției ruse i s-a ordonat să nu relateze decât știri pozitive

Mai țineți minte aventurile baronului Münchhausen, personajul acela pitoresc care povestea niște aventuri atât de fantastice încât era clar că ele nu aveau cum să existe? Ei bine, în folclorul popular românesc, cel puțin, cartea în care sunt povestite acestea (inspirate de personajul real cu același nume) a rămas chiar cu acest titlu: „Aventurile baronului Münchhausen”. Puțină lume știe însă că titlul original al acesteia era, într-o traducere aproximativă, „Povestea fabuloaselor călătorii și campanii ale baronului Münchhausen în Rusia”.

Bine, dar de ce tocmai în Rusia? Poate pentru că încă din perioada scrierii acestei cărți (sfârșitul sec. XVIII), locul respectiv avea deja faima de tărâm al minciunilor? E o afirmație tare, fără o bază reală, dar întâmplarea face ca, tocmai în aceste zile, odată cu debutul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia, numele celui mai celebru mincinos din literatura universală să ne revină în amintire aproape fără să vrem.

Veți înțelege însă și mai bine la ce facem referire dacă veți citi știrea care face înconjurul lumii: pe durata Campionatului Mondial de Fotbal, Poliției ruse i s-a ordonat să nu relateze decât știri pozitive. Da, exact, ați citit bine. Nici mai mult, nici mai puțin. Bineînțeles, asta în condițiile în care infracțiunile au crescut în perioada imediat premergătoare începerii competiției, lucru oarecum logic având în vedere că un număr de turiști estimat la aproximativ un milion de persoane urmau să sosească în cele 11 orașe care găzduiesc Cupa Mondială.

„Suspendați publicarea rezultatelor investigațiilor și a măsurilor preventive între datele 5 iunie și 25 iulie”, a sunat directiva Ministerului de Interne de pe site-ul de știri Mediazona.ru. Purtători de cuvânt ai poliției din zonele Belgorod, Krasnodar și Tver au confirmat informația, dar fără să atribuie cauzele acesteia Cupei Mondiale. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt zonal din Belgorod a afirmat că „nu ne preocupăm prea tare din cauza asta. Scriem despre lucruri care ar putea trezi interes, lucruri care sunt vesele. Dar nu fabricăm știri false”.

Pe lângă această directivă la nivel național însă, personalului din sectorul transporturilor i s-a ordonat să zâmbească suporterilor străini veniți pentru Campionatul mondial de fotbal. iar între timp Kremlinul a negat faptul că ar fi cerut Siriei și Israelului să înceteze ostilitățile pe durata desfășurării Campionatului, spunând în schimb că este o politică permanentă a Rusiei de a îndemna părțile să evite escaladările.

MediaStandard:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri