Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, dezamăgită de aplicarea legii GDPR
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (EDPS) consideră că legea GDPR nu este aplicată corect de autoritățile naționale și că încălcările companiilor Big Tech al acestui regulament ar trebui gestionate de instituțiile europene.
În cadrul unei conferințe care a avut ca scop analizarea actualei legi GDPR, șeful EDPS, polonezul Wojciech Wiewiórowski, s-a arătat dezamăgit de lipsa de eficiență a autorităților naționale de a pune în aplicare prevederile regulamentului. În vizor este Comisia irlandeză pentru protecția datelor, autoritatea care ar trebui să se ocupe de orice abuzuri ale companiilor Big Tech care își au sediul în Irlanda (Google, Meta, Microsoft, Apple, chiar și Twitter).
„Văd că există speranțe că anumite promisiuni ale GDPR vor fi îndeplinite mai bine. Eu însumi împărtășesc opiniile celor care cred că încă nu vedem o aplicare suficientă a legii, în special împotriva Big Tech”, a spus șeful EDPS citat de Politico.
Comisia irlandeză a fost criticată în trecut pentru rezultatele slabe. Wiewiórowski a spus că legea GDPR a fost gândită să ofere condiții competitive echitabile, însă companiile mici și mijlocii sunt în continuare supuse unui stres mai mare decât sunt firmele Big Tech.
Pentru a elimina aceste scăpări ale instituțiilor naționale, EDPS dorește ca, în cazurile în care o companie Big Tech trebuie investigată, acest lucru să fie îndeplinit de autoritățile europene. Centralizarea s-ar traduce și într-o rapiditate a derulării anchetelor, iar oamenii nu vor fi nevoiți să aștepte ani de zile pentru demararea sau finalizarea unei proceduri de investigație.
„La un moment dat, un model paneuropean de aplicare a protecției datelor va fi un pas necesar pentru a asigura o protecție reală și consecventă la nivel înalt a drepturilor fundamentale la protecția datelor și a vieții private în întreaga Uniune Europeană”, a spus șeful EDPS în cadrul conferinței.
Totuși, o astfel de schimbare presupune și o actualizare a legii GDPR. Conform unor surse din cadrul Comisiei Europene citate de Reuters, e puțin probabil ca actuala administrație europeană să schimbe legea GDPR din simplu fapt că acest proces durează destul de mult, iar Comisia nu dispune de suficient timp.
Articole asemănătoare
Gabriela Firea cere Comitetului pentru Situații de Urgentă închiderea școlilor și a grădinițelor în cazul unei epidemii
Elon Musk, invitat să vorbească în fața Parlamentului britanic privind viitorul Twitter
Jurnalist britanic pro-rus, acuzat de crime de război în Ucraina, pus pe lista de sancțiuni
Microsoft va elimina Twitter de pe platforma sa de advertising
TikTok poate urmări caracterele tastate în browserul platformei