Apple ar putea pierde Google ca motor de căutare implicit și contractul de 20 de miliarde de dolari, în procesul antitrust din SUA

Apple ar putea Google ca motor de căutare implicit de pe dispozitivele sale, după ce contractul dintre cele două companii Big Tech ar putea fi aanulat în instanță. Google se află în centrul unui proces, demarat de Departamentul de Justiție al SUA, în care este acuzată de monopol în domeniul motoarelor de căutare.

Situația Google este cât se poate de serioasă, iar autoritățile iau în calcul chiar ruperea Chrome de restul companiei – o decizie deloc ușoară pentru că ar fi cea mai mare lovitură dată unei companii Big Tech (și una dintre cele mai valoroase la nivel mondial) din ultimii zeci de ani.

Între toate aceste probleme legale se află și Apple, care are un contract cu Google pentru a face motorul de căutare implicit pe dispozitivele cu iOS (de la iPhone până la Mac). Contractul, însă, e vizat de curtea de instanță ca una dintre modalitățile prin care Google a reușit să-și mențină monopolul. Apple nu face parte din proces, însă fiind parte interesată a are dreptul de a participa la sedințele instanței pentru a avea un cuvânt de spus cu privire la decizia finală.

Doar că a așteptat peste termenul legal până a cerut oficial instanței să facă parte din proces, iar acum Apple este lăsată de-o parte și nu va fi prezentă la audierile din cadrul sedinței unde se va decide anularea contractului cu Google, conform Ars Technica.

De ce e important acest contract?

La prima vedere ai putea să crezi că Apple și Google sunt companii aflate în competiție, iar un simplu contract nu înseamnă prea multe. Deși rivalitatea e adevărată, înțelegrea dintre cei doi giganți americani, însă, e unul foarte profitabil pentru Apple. Conform ultimelor date publice, din 2022, faptul că Google este motorul de căutare pentru dispozitivele cu iOS a asigurat 20 de miliarde de dolari anual pentru Apple – sumă care se ridică la aproape 25% din veniturile din servicii ale companiei.

Acum că nu va putea face parte din sedința unde se va hotărî soarta acestui contract, Apple riscă să-l piardă complet, iar pe lângă motorul de căutare al Google, disparația celor de 20 de miliarde de dolari anuali va fi și mai dureroasă.

Dacă acest lucru se va întâmpla, e greu de crezut că Apple va găsi un alt partener care să suplinească această sumă uriașă pe care Google o putea plăti. Dominația Google e clară când privești din această perspectivă pentru că alternativele pentru motorul de căutare al companiei Big Tech sunt extrem de limitate. Fie sunt unele foarte mici care n-o să-și permită să plătească (DuckDuckGo, spre exemplu) sau Bing, deși deținut de Microsoft, nu înseamnă că va dori să plătească pentru înlocuirea Google.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *