Ancheta jurnalistică care a deranjat: toate momentele în care s-a încercat discreditarea Rise Project EXCLUSIV

Într-un articol trecut, vorbeam despre cât de bine a prins subiectul promis și ulterior livrat de publicația Rise Project. Detaliile mici, cât și renumele dobândit, au contribuit la explozia subiectului. Toată lumea vorbea despre #Teleormanleaks și valiza, încă de dinainte ca subiectul să fie livrat.

Cu toate astea, subiectul acestui articol este puțin mai diferit: că ancheta e o reușită, asta știm. Au existat însă – cum era și de așteptat – publicații și indivizi care să încerce discreditarea publicației amintite, în speranța că va contribui la dezumflarea subiectului.

Cine a sărit cu portofelul? Soros, Iohannis sau serviciile

Primul pe listă ar trebui să fie, firesc, Liviu Dragnea. În contextul în care liderul Partidului Social Democrat este inculpat într-unul din cele trei dosare TelDrum (pentru constituire de grup infracțional, prezentare cu rea-credință de documte false pentru obținerea fondurilor europene, și abuz în serviciu), atât presa cât și publicul și-au pus întrebarea dacă aceste dezvăluiri îl vor afecta și pe al treilea om în stat. Chiar înante de CEx, liderul Camerei Deputaților a adus, în fața jurnaliștilor, două valize: una cu gugoși și alta cu mai multe detalii din alte dosare. Gestul se voia a fi o aluzie subtilă la gogoșile vândute de Rise Project, adică presupuse minciuni.

După ce ședința partidului s-a terminat, liderul social-democrat a afirmat, în fața jurnaliștilor: ”Dacă acele documente sunt reale – dacă nu cumva sunt documente care au plecat din DNA să ajungă în Telorman și apoi la Rise Project, că a apărut și teoria asta, dar eu nu cred că cineva din DNA a făcut vreodată așa ceva –, trebuie să le investigheze. Sigur că n-au timp să investigheze toate neregularitățile, nelegalitățile pe care le-au înfăptuit Iohannis și apropiații lui, dar pe astea le vor investiga. Și trebuie să ajungă la niște răspunsuri”.

Nici Mircea Badea nu poate fi exclus: în timpul unei ediții a emisiunii ”În gura presei”, acesta a afirmat, printre altele, că Rise Project face ”declarativ, jurnalism”, dar și că dezvăluirea făcută ” nu este doar o băşină, este o băşină cu stropi”.

”E un site, care se numeşte Rise Project. Și care, teoretic, declarativ, face jurnalism. Ok. Și au venit numai cu fonfleuri.Daţi-mi un subiect făcut de Rise Project, să zici mamă ce au făcut. Eu nu îmi amintesc. Și România a dat gol cu Argentina. Măcar din întâmplare poate le-o fi ieşit vreun subiect, printr-un renghi al sorţii. Au făcut multe fonfleuri, dar ne pierdem timpul vorbind despre nimeni în drumuri. Ultimul fonfleu cu Dragnea a fost ăla cu Brazilia. O poveste susţinută doar de faptul că au zis ei, au făcut o compunere, cu multe metafore şi nişte afirmaţii în concret care nu s-au probat niciodată. Aia cu Black Cube..ei fac numai compuneri, ca nişte copii de clasa a IV-a. Ei scriu şi mult. Câte pagini ai făcut? Când am dat examen la liceu, la literatură am scris o pagină. Eu nu ţin minte pe nimeni care să fi scris sub zece. Ne-a picat o nuvelă, uşor comunistoidă, dar foarte valoroasă. Se numea ”Mări sub pustiuri”, v-o recomand. Au zis aşa: a venit la noi unul c-o valiză. În valiză, multe documente care au legătură cu Dragnea şi TelDrum. Și ce scrie acolo? Nu ştim, dar o să ne uităm. E ca în bancul cu băieţelul optimist şi cel pesimist, de Crăciun. Ăla pesimist: io-te măi, iar jucării, iar bomboane, iar ciocolată. Cel optimist vede în ghete un căcăt. Zice: tu ce ai primit? Iar trenuleţe, iar jucării. Tu? Eu am primit un ponei. Și unde e? Nu ştiu, trebuie să fie pe aici. Cam aşa cu cei de la Rise Project. Ce e în geantă? Nu ştim, dar trebuie să fie tare (…) Uitaţi-vă pe siteurile lor, ziare.com, hotnews. Nici nu mai fac referire, că e o băşină. Am şi explicat pe pasă conotaţiile cuvântului băşină. Dezvăluirea Rise Project nu este doar o băşină, este o băşină cu stropi. Ce înseamnă băşină? Iată dex online, site #rezist, ne explică: gaz intestinal eliminat prin orificiul anal. Sper că nu vă mai feriţi de aceste lucruri, mai ales după referendum”, a spus Mircea Badea, conform Bugetul.ro.
Rise Project nu a ascuns faptul că finanțările vin, în mare parte, ”de la guvernul elvețian”, însă contribuie și Google, Open Society și Ambasada Olandei. Ba chiar este afișat și bannerul partenerilor, în subsolul site-ului. Așa informație ”exclusivă” nu trebuia însă ratată de Sputnik, care reușește nu în unul, ci în două articole (!) să sublinieze că… ați ghicit, Soros e de vină. Titlul acestui articol, scris de Evan Răutu, spune tot: ”Dovada că Dragnea a spus adevărul: e vânat de Soros”Este de notat că materialul se află indexat în categoria ”Cine este George Soros”, care conține alte aproape 100 de materiale asemănătoare. Al doilea material, semnat de data asta de Dragoș Dumitriu, poartă titlul Surpriza din Valiza lui Dragnea – a apărut ”Țăranul”, dar și cine și ce e în spatele lui!” și nu tratează doar așa-zisul circuit al banilor de la Soros către Rise Project, ci și un posibil scenariu al valizei. În fine, autorul reia aproape complet ideea exprimată de colegul său cu o zi înainte, adăugând exprimarea devenită deja emblemă pentru Sputnik, aceea conspiraționistă. BONUS: acest editorial de pe Cotidianul.ro.

Acest editorial, semnat de Cornel Nistorescu, clasează ancheta desfășurată de cei de la Rise Project drept ”aceeași materie de umplutură” (n.r. – ca și ancheta cu afacerile lui Dragnea din Brazilia). Totodată, jurnalistul mai susține că cazul ”Teleormanleaks” se aseamănă cu interviul cu Sebastian Ghiță, anunțat de dinainte. ”Este primul semn dubios, care ne trimite la SRI sau la DNA”, notează autorul. Și uite și Serviciile.

La încercarea de discreditare a jurnaliștilor Rise Project au contribuit deopotrivă oameni publici cât și site-uri cu conținut îndoielnic, în încercarea de minimalizare a posibilelor daune pe care ancheta le-ar putea genera. Cu toate astea, proiectul despre care vorbim a avut un impact mare asupra opiniei publice, fiind subiectul principal al săptămânii – și probabil al celor ce va urma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *