Alternativă pentru combaterea dezinformării. În locul limbajului de lemn, să apelăm la debunking

De parcă dezinformarea nu a existat până acum, izbucnirea războiului în țara vecină a făcut statul român să deschidă subiectul informațiilor false din spațiul public, după ani în care acesta era un subiect ignorat, tratat de autorități prin venerabilele comunicate de presă care nu spun nimic. Venirea pandemiei a confirmat senzația că statul este nepregătit în acest sens, înființând, în schimb, Grupul de Comunicare Strategică sau ordonând ANCOM închiderea mai multor site-uri.

Toate aceste măsuri s-au dovedit a fi exerciții de PR, căci încheierea stării de urgență a dus la deschiderea respectivelor site-uri, iar singurele rezultate reale ale Grupului de Comunicare Strategică au fost niște raportări zilnice ale deceselor și îmbolnăvirilor cauzate de COVID.

Cea mai nouă idee a statului român, avansată prin vocea lui Raed Arafat? Mai multe comunicate de presă.

Cât de greu pot atârna cuvintele unui stat în care cetățenii au cea mai puțină încredere în instituțiile publice, în care Armata și Biserica se bucură de o imagine mai bună decât Administrația Prezidențială, Guvernul sau Parlamentul?

În mod evident, România nu are nevoie de mai multe comunicate de la instituțiile statului, spre care cetățenii s-ar întoarce doar după epuizarea celorlalte variante.

Or, ca stat, să te bazezi doar pe comunicatele date de autorități indică că factorii decizionali ori nu sunt pe aceeași lungime de undă cu cetățenii, ori sunt depășiți de situație, ori că nu le pasă cu adevărat de această problemă. Altfel e greu de explicat cum Raed Arafat, un om care în timpul pandemiei le cerea cetățenilor să asculte doar specialiștii din domeniul medical, se pretează acum la a propune măsuri într-o arie în care nu are niciun fel de expertiză sau experiență.

Cel mai potrivit exemplu este cel al ministrului Energiei, care, atunci când românii se înghesuiau la pompe disperați să prindă combustibili ieftini, el vorbea pe social media despre stocuri suficiente ale țării. Or panica a început de la zvonuri privind majorarea prețurilor, nu de la terminarea stocurilor. Oricât de multă logică i s-ar fi părut ministrului că are mesajul său, oamenii nu așteptau informații despre stocuri. În schimb, voiau dovezi.

Statul nu are nevoie să vină cu idei noi

În situația în care statului chiar îi pasă de problema dezinformării, există o alternativă la limbajul de lemn. Pentru a compensa pierderea capitalului de imagine de-a lungul timpului, România are nevoie să dovedească propriilor cetățeni că afirmațiile publice ale autorităților sunt reale.

Uniunea Europeană deja folosește un astfel de instrument, numit EUvsDisinfo. Principiul din spatele platformei este simplu: toate narativele false promovate de un alt stat sunt agregate în același loc și debunked. Dezmințirea unei informații nu presupune numai negarea acesteia, ci și aducerea de dovezi.

Ceea ce statul român nu a făcut până acum, din diferite rațiuni.

România nu duce lipsă de jurnaliști care își dedică timpul explicării dezinformării și verificării știrilor. În loc să cheltuie bani și timp publici pe proiecte al căror impact va fi insesizabil – sau poate chiar va duce la perpetuarea ideii de ”vorbe goale” -, statul poate angrena mass-media în aceste eforturi. În fond, rolul fundamental al presei este acela de a informa și educa publicul.

Dacă mai este nevoie de motive pentru care debunkingul este o alternativă fezabilă la variantele propuse de autorități, e important de menționat că nu are niciun efect advers. Ideea asta nu a apărut peste noapte, ci a fost un consens al cercetătorilor în domeniu la care au ajuns în timp: dacă acum trei ani, demitizarea era considerată o metodă care agravează narativul, acum ea este cea mai recomandată metodă de a combate dezinformarea.

Indiferent de jocurile de putere de la vârful statului, România resimte efectele dezinformării. În mai puțin de două săptămâni, am trecut prin isterii ale pașapoartelor, valutei, iodului, benzinei și, mai nou, a uleiului. Știm că românii sunt sensibili la zvonistică și schimbare, orice informație senzaționalistă riscând să arunce țara într-o nouă criză.

Într-un stat în care Guvernul abia reușea să adune încrederea a 21% dintre români, cuvintele oficialilor nu au atât de multă greutate pe cât își imaginează. România are nevoie de o schimbare, iar lăsarea limbajului de lemn la ușile departamentelor de comunicare a instituțiilor publice e primul pas. Al doilea este, ca să-l citez pe șeful DSU, Raed Arafat, în pandemie, „să ne concentrăm pe a informa corect populația”. Or nu putem face acest lucru în programe lipsite de transparență, care prezintă un pericol tocmai pentru informarea publicului.